Final Fantasty - Final redemption +18

Capitolul 1

- Domnisorule Noctis, il aud pe Lee, majordomnul meu, ce ma calca pe nervi si imi facea zilele amare. Va cauta domnisoara Stella, continua barbatul, ignorand ca ma jucam cu un cutit, dar cu ajutorul puterilor mele telekinetice.
- Aia numai domnisoara nu e. Ce vrea de la mine? Il intreb plictisit, atintindu-mi ochii de un albastru-nocturn - niciodata nu stiam de unde am mostenit aceasta culoare - fiindca maicamea avea ochii caprui si taiacamiu negri.
- Sa iesiti cu ea in oras, mai spuse Lee, iar eu am tatait dezgustat din cauza chestii astaia.
Nu stiu de ce ma futea intr-una idioata aia la icre sa ies cu ea, fiindca nu imi placea de ea, nici daca ar fi ultima femeie de pe Terra si ar depinde de ea perpetuarea specii umane. Oftez si pun cutitul pe noptiera, apoi ma ridic din pat, scuturandu-ma pe blugi negri, cu o multime de buzunare, ce se strangeau jos. Imi bag putin tivul maioului albastru-inchis in pantaloni si imi strang cureaua. Imi iau geaca de piele neagra cu mineca scurta, ce tracea de fund si dupa ce m-am asigurat ca sunt bine legat la bocanci. Trec pe langa majordomn si ies din camera, coborand in livingul spatios unde se aflau cei doi parinti ai mei, vorbind cu Stella, o tipa blonda la creier, care din pacare e... logodnica mea.
- A, uita-l si pe printul tau, spuse ironic tata, cand blonda se ridica si sari in bratele mele. Noctis ai grija de ea, mai spuse batranul, iar eu m-am smuls din bratele fetei, fiindca incepu sa se joace cu parul meu negru cu tente de gri la lumina.
Ies din vila mare, care era palat de fapt, fiindca parinti mei erau regii peste orasul Crystal si eu eram urmasul lor la tron, deci se intelegea de ce eram tratat ca un print. O uram pe ametita aia si imi uram parinti care imi spuneau ce trebuie sa fac si cand trebuie. Imi amintesc si acum ce scandal monstru au facut, cand au aflat ca mi-am taiat paru si mi l-am facut tepi in spate. Oftez si ma urc in Bugatti-ul meu negru-metalizat, iar ametita aia in dreapta mea si pornim spre teatru sau cinema sau unde dracu vrea aia...

Stateam trantit pe un fotoliu dintr-un restaurant de fite din mall, ascuntand plictisit cum Stella vorbea cu niste amice de ale ei, parasute si alea. [i]Doamne, trazneste-ma te rog[/i], ma rugam in gand, jucandu-ma cu paiul - nu imi foloseam puterile in public decat daca era nevoie - din milk-shake de capsuni. Deodata o aud pe Mimmy cum o intreba pe Stella cand ne casatorim, iar ametita blonda le pasa la mine si atunci tipele isi atintira privirea spre mine. Marai enervat, scot niste bagnote din buzunar si le trantesc pe masa, apoi ma ridic, iesind din local. M-am saturat sa se tot laude ca ne vom casatori si chesti din astea, apoi ca ei sa ma intrebe cand ne casatorim. Ies din cladire, indreptandu-ma spre parcare, urcandu-ma in masina si pornind spre iesirea din oras. Mereu cand ma simteam frustrat, nervos, iritat, plictisit si cand am ceva pe suflet. Intru pe un drum de tara, tracand pe langa un indicator pe care scria [i]Bun venit in Midgar[/i], ruginit de vreme si acoperit de plaful adus de vant.
Opresc masina langa un magazin de mancare ce se afla in paragina, dar mereu ma facea sa ma simt ca acasa si... dorit cu adevarat. Cobor din autovehicol si dupa ce o incui, intru in acel magazin, ducandu-ma intr-o camera unde era dormitorul, iar cele doua paturi ce erau inainte rupte, acum erau reparate si numai bune de folosit. Ma trantesc pe unul dintre paturi si iau in mana o fotografie in care erau fosti locatari ai acestui magazin, morti de mai bine de saptezeci de ani. Ochii mei il cercetau pe un tip blond, destul de matur, mai mare decat mine cu doi-trei ani, apoi se mutara spre tanara bruneta, ce era foarte fericita, iar parul ei avea tente de gri la lumina ca al meu.
- Cine sunteti voi? Care este povestea voastra? De ce imi apareti tot timpul in vis? Ce legatura aveti cu mine? Intreb poza, asteptand ca ea sa imi dea vreun raspuns.
Pufnesc usor, apoi pun la loc fotografia, incepand sa ma uit pe tavan, asteptand sa adorm rapid, dar simt cum mobilul incepe sa vibreze. Injur toate neamurile celui care a indraznit sa ma deranjeze, scotand un Nokia 6170, argintiu, iar pe ecran se afla o poza cu ochiul meu.
- Da tata, mormai usor iritat, ridicandu-ma din pat.
- [i]Unde dracu esti? De ce nu sti cand te insori cu Stella? Noctis! Numai ai...[/i], numai continua ca i-am inchis telefonul in nas, fiindca nu aveam chef sa arunc acest loc in aer.
Le fac cu mana oamenilor din poza si ies din camera, apoi din magazin, urcandu-ma in masina si pornind inapoi spre oras.

- Noct, omule tu esti nebun! Exclama Ignis, impingandu-si ochelari mai sus pe ochii negri. Ultimul tip care l-a sfidat in asa fel ca tine, inoata acum printe pesti, mai adauga argintiul, in timp ce isi privea reflexia intr-un pahar cu wisky.
- Esti idiot Ignis? Nu se pune acum Antonius sa isi ucida propriul fiu, spuse Prompto, lovind cu batul in bila alba de biliard.
Zambesc cand rateaza o bila, fiindca era randul meu. Il aud pe blond - Prompto - cum imi spune ca Stella a anuntat ca ma voi insura cu ea in vara ce urma sa vina, facandu-ma sa ratez milimetric. Mijesc ochii enervat si iritat, iar irisul mi se facu rosu-sangeriu, semn ca imi pot folosi puterile la intensitate maxima, dar norocul lor, ca stiam sa ma controlez foarte bine, ca astfel ii aduceam la stadiul de molecule. Jur ca voi avea o discutie privata cu javra aia si va sfarsi si mai rau decat domnul Pestisor, ce i-a inchis telefonul in fata lui tati.


Capitolul 2

O lumina puternica, alba ma lovi in fata. Ii simteam caldura, dar, in acelasi timp, simteam si durere. Ciudat, dar, linistea din jurul meu disparu o data cu intunericul. Acum auzeam voci, multe voci...si alte sunete pe care le recunosteam, dar pe care nu le puteam numi.
Am incercat sa-mi deschid ochii...sa ma misc, dar trupul nu ma asculta.
Niciodata nu m-am gandit ca e atat de dificil aici. Ma asteptam ca o data ce ai murit lucrurile sa devina mai simple. Se pare insa ca nu era asa.
Ceva imi intepa mana, apoi o caldura ciudata mi s-a propagat prin vene si o mare greutate mi s-a luat de pe piept. Atunci am reusit sa deschid ochii si sa ma smucesc, dar cateva maini m aprinsera de umeri si ma impinsesera inapoi pe spate. Ce naiba se intampla?
-Esti confuz, Zack. Stai linistit. Medicamentul nu si-a facut inca efectul.
Zack Fair era numele meu si eram soldat in cadrul Shinra. Soldatii...Cloud...Midgar...Cloud!
-Cloud! Unde este Cloud? Ce-ati facut cu Cloud? M-am zbatut, dar unul dintre barbatii prezenti imi lega mainile de pat, apoi imi mai injecta ceva in brat. Imediat am simtit cum o toropeala placuta ma cuprinde, dar aveam de gand sa-i rezist. Trebuia sa ajung la Cloud...trebuia sa iesim de aici la fel cum facusem si data trecuta.
-Calmeaza-te, Zack. Cloud e mort de mai bine de 70 de ani.
Poftim?! Nu putea fi adevarat...Cloud...traia. Iar eu...eu trebuia sa fiu mort. Eu murisem. Si atunci ce cautam aici?
-Ti-am gasit trupul langa Midgar, vorbise unul dintre cei prezenti. Erai aproape mort, dar erai inca proprietatea Shinra si un exemplar destul de valoros. Te-am criogenat. Nu aveam resursele pentru a te vindeca atunci, dar le avem acum. Bine ai revenit la viata Zack Fair.
Am clipit de cateva ori pana cand am fost in stare sa procesez informatia. Eu traiam si Cloud murise...defapt toti murisera. 70 de ani...atat de mult timp...si totusi Shinra era inca la putere. Trebuia sa scap!
Mi-am inchis ochii prefacandu-ma obosit, pana ce i-am auzit pe barbati indepartandu-se. Am ramas o vreme asa incercand sa-mi aduc aminte de trecut...de tot ce s-a intamplat inainte ca eu sa mor. Ce se intamplase cu Cloud dupa ce i-am dat sabia mea? Reusise sa supravietuiasca sau murise si el tot atunci? Atat de multe intrebari...atat de putine raspunsuri. Cand mi-am dat seama ca in incapere s-a lasat linistea, am inceput sa ma smucesc, pana cand legaturile de la maini s-au slabit si am reusit sa ma ridic din pat. Trupul imi era slbit, fara vlaga, dar asta nu era momentul ca sa ma gandesc la asa ceva. Trebuia sa ies de aici. Am facut cativa pasi pana la usa, dar m-am intors si am privit prin camera incercand sa gasesc ceva ce ar putea fi folisti pe post de arma. Nimic bun...am luat totusi una dintre sticle si m-am intors spre usa. Am apasat butonul verde si acesta se deschise, iar iauntru intrase un soldat care nu intelegea ce se petrece. I-am spart sticla in cap si spre surpinderea mea, imediat ce lichidul din interior i-a atins fata a iesit fum. Acid sulfuric...nu-i rau deloc. I-am luat armele si cutitul ce-l avea prins la brau si m-am indreptat spre prima iesire...sau prima fereastra.
Colidoarele erau pustii la ora aia, dar stiam ca imediat ce-si vor da seama ca am fugit vor fi pline de Soldati. Mergeam cat de repede puteam, dar chiestia care mi-o injectase facea ravagii. Privirea imi era incetosata, iar trupul imi tremura, dar nu vroiam sa ma dau batut. Colidoarele pustii si intunecate pareau nesfarsite, dar pana la urma am ajuns in dreptul unei ferestre pe care am spart-o si am privit in jos. Erau mai bine de 10 metrii, dar nu aveam ce sa fac. M-am ridicat pe pervaz si am privit drumul nehotarat, dar in momentul in care alarma a inceput sa sune am stiu ca nu am alta solutie. Mi-am inchis ochii si am sarit.
M-am lovit cu umarul de suprafata rece de piatra, dar nu am stat prea mult pe ganduri, ci am inceput sa alerg. Mai multi soldati aparura de nicaieri, dar i-am impuscat folosindu-ma de arma pe care o luasem mai devreme. Nu vroiam sa pierd. Trebuia sa aflu daca ceea ce-mi spusesera era adevarat sau nu.
Continuand sa alerg am ajuns destul de departe de facilitate, patrunzand in orasul mare, intortocheat, unde oricine se putea pierde.
Il recunosteam si totusi...era atat de diferit. Acesta era Crystal.
In curand strazile pustii se umplura de oameni pe masura de noaptea se lasa peste oras. Toti se uitau la mine ciudat, dar nimeni nu ma baga in seama, ceea ce era bine. Trebuia sa gasesc un loc unde sa ma odihnesc si niste haine...Nu vroiam sa atrag atentia asupra mea, nu mai mult decat o facusem deja.
Dar trupul nu ma asculta...ma lasa. Am tusit de cateva ori si m-am sprijinit de ceva, incercand sa-mi revin. Dar pana sa fiu in stare sa revin la realitate, cineva ma prinse de umar si ma intoarse.
-Cine esti? Ma intreba o voce atat de cunoscuta, dar care parea a unui strain. Mi-am ridicat privirea spre tanarul care se incrunta si am inlemnit. Poate parul sau avea o culoare diferita, dar acea privire albastra care te strapungea...era aceesi cu a lui. Nu murise...
-Cloud...am intins mana spre el, dar in loc sa reusesc sa-l ating, am cazut intr-un abis nesfarsit de intuneric.


-Hey, esti bine? Ma auzi?
Am tresarit si m-am ridicat repede in capul oaselor, privind in jurul meu confuz si pregatit sa atac daca cineva m-ar ameninta, dar nu vazusem pe nimeni inafara de baiatul cu care ma intalnisem mai devreme si care acum ma privea cu curiozitate.
-Da. Sunt relativ bine, am raspuns si mi-am scuturat capul care ma durea ingrozitor.
-Cine esti?
-Zack...Zack Fair. M-am ridicat din pat, privind incaperea ce mi se parea cunoscuta. Unde suntem?
-In Midgar. Am tresarit cand am auzit numele si m-am indreptat spre mica fereastra ce era destul de murdara, dar care lasa destula lumina sa patrunda in interior. Se facuse dimineata.
Uitandu-ma mai jos, era o mica noptiera, iar pe ea se afla o poza. Am privit-o pret de cateva minute, lasand sentimentele de melancolie sa ma cuprinda. Un tanar blond cu ochi albastrii ce parea mult prea serios pentru varsta lui statea langa o bruneta ce ii zambea si parea deosebit de fericita.
-Cloud...am atins poza si am zambit, dar privirea mi-a fost trasa spre ceva ce a reusit sa ma uimieasca. Tanarul isi tinea una din maini pe abdomenul putin rotunjit al femii, intr-un gest protector. Cloud a devenit tatic?


Capitolul 3

- Cine este Cloud? Intreb curios, privindu-l atent pe brunet - parul sau era tot ciufulit si cleios, aratand ca are nevoie de o baie - ce se uita incontinuare la poza. De ce m-ai numit Cloud? Continui sa il intreb, fiindca nu prea imi placea cand cineva ma confunda cu altcineva, mai ales cineva mort.
- Il cheama Cloud Strife si este cel mai bun prieten al meu, chiar si mai mult. In fine, am fost impreuna Soldati pentru Shinra un timp apoi am vrut sa o distrugem, iar eu am murit. In fine, asa credeam pana sa aflu ca au trecut saptezeci de ani toti sunt morti, dar asa ceva este imposibil, fiindca imi amintesc totul foarte clar. Chiar daca locul asta este abandonat, Strife trebuie sa fie in orasul Crystal. Ce s-a intamplat aici..., lasat propozitia in aer, facandu-ma sa imi dau seama ca nu m-am prezentat.
- Numele meu este Noctis Lucis Caelum, print al orasului Crystal. Scuze ca te dezamagesc Zack, dar acest loc este in paragina de saptezeci de ani, cand au venit o banda de mercenari si l-au ras de pe fata pamanatului. Toti ce locuiau aici, au fost ucisi. O gamada de Soldati a pierdut Shinra in acea zi, spun eu pe un ton calm si senin, ca si cand as fi repetat o lectie la istorie. Chiar daca acest Cloud si cu toata familia lui ar fi supravietuit, el ar fi doar oale si ulcele...
Numai continui ca barbatul lovi cu pumnul in perete, facand o gaura acolo, apoi incepu sa murmure "ca nu este adevarat". Oftez si ii pun pe pat o sacosa cu haine de ale mele pe care nu le mai purtam de mult timp, ca numai le suportam, apoi il informez ca sunt in barul din fata a locuintei si daca vrea sa vorbeasca cu mine, stie unde ma gaseste. Ies din camera si ma duc pana la masina, luand de acolo niste sacose de hartie, in care se afla mancare si ceva de baut, dar nu acool. Intru din nou in bar, sterg o masa rotunda de praf si scot mancarea din pungi, punand-o acolo. Cat timp barbatul facu baie si se imbraca, eu am pregatit mancarea si apoi l-am asteptat la micul dejun. Dupa vreo douazeci de minute isi facu aparitia si el, purtand o maiou negru pe trupul plin de muschi - ai mei sunt de gaina fata de ai lui - peste o camasa in carouri deschisa, cu maneca scurta si o pereche de blugi albastri, larguti si cu o mutime de buzunare, iar in picioare niste tenisi noi-nouti. Se aseza la masa si incepu sa manance ca un nehalit, inecandu-se de cateva ori. Cred ca era foarte terifiant sa te trezesti dupa saptezeci de ani si sa descoperi ca tot ce ai stiut pana atunci a disparut ca si cand nu a existat...

- Ma crezi daca imi spunea cineva ca Midgar ca fi distrus si toti prieteni mei vor fi morti, eu l-as fi ucis, imi marturisi Zack, in timp ce il plimbam cu masina pe strazile prafuite ale orasului-ruina.
- Nu chiar e parasit. Cate o data mai vin tineri, amatori de senzati tari. Sti tu, droguri, bautura, tigari, sex, curse de masini, dar nu in partea asta, ci cealalta, unde se afla sediul a nu stiu ce corporatii, ii spun, ocolind o fantana arteziana darapanata. Stiu ca nu ma crezi cu Cloud, dar ce ar fi sa te convingi chiar tu, spun calm, pornind spre iesirea din oras.
Ma intreba cum, iar eu m-am multumit doar sa ii zambesc, fiindca aveam de gand sa il duc la arhiva orasului. Deci Cloud Strife se numea tipul care imi intra tot timpul in vise si imi vorbea pe un ton parintesc, ca si cand el ar tatal meu si nu Antonius. Dar atunci cine era acea femeie? Il privesc pe brunet cum se uita cu ochii sai de un albastru-senin pe geam, privind cladirile maiestoase din orasul Crystal. Se vedea pe chipul sau incordarea si nervozitatea ce o simtea in acea clipa, fiindca chiar si eu am trait acest lucru, cand am aflat despre aceste puteri. Timp de un an, eram incordat ca sa nu fac vreun drac si cei de la Shinra sa vina dupa mine, sa faca experimente pe mine si chesti din astea. Dupa vreo jumatate de ora, opresc in fata unei cladiri impunatoare pe care scria [i]Arhiva oficiala si completa din Crystal City[/i], in stil gotic, cu coloane mari de marmura la intrare, iar pe trepte se aflau studenti, copii silitori, citind sau scriind. Coboram din masina si dupa ce am asigurat-o, urcam treptele de marmura, intrand in cladire.
- Va pot fi de folos? Ne intreba o femeie invarsta, cu parul roscat-aprins, aratand ca e vopsit, imbracata eleganta, iar ochii versi-albastrui, cercetau lipsa unui material de scris.
- Aaa, da, spun eu, zambindu-i usor nauc femeii. Eu sunt Kayle, iar el este varul meu, Meric si am vrea sa stim ce s-a intamplat cu adevarat cu orasul Midgar. Strabunicul nostru este ingropat in cimitir acolo si vrem un plan al orasului si am vrea sa stim mai multe despre acest oras, spun eu folosind un accent sudic fals, dar suna ca unul veritabil.
- Cu cati ani in urma a trait strabunicul vostru? Ne intreba femeia pornind spre o scara, iar noi am urmat-o imediat.
- Cu aproximativ saptezeci de ani in urma, dau raspunsul, iar tipa ne facu semn sa o urmam.
Ne conduse intr-o incapere de studiu, lasandu-ne singuri pentru cateva momente, apoi se intoarse cu o carte groasa si o puse pe masa.
- Ce cautati voi nu avem informat video din cauza paduchilor si lipitorilor alora de la Shinra. Cand terminati, lasa-ti-l aici, mai spuse si iesi din camera.
- Shinra nu este privita cu ochi buni de cei care se ocupa cu istorile si arhivele oraselor, raspund la intrebarea nerostita de tanar. Nu suporta ca oamenii sa afle mai mult decat trebuie sa stie, mai adaug si incep sa ma plimb din camera plina de carti si cd-uri, luand un cd oare-care.
M-am dus la un pupitru cu tastatura digitata incorporata si pornesc ecranul micut ce se afla in perete, bagand cd-ul si incep sa ma uit prin el, nimerind unul despre vise si chesti din astea. Perfect, chiar unul din asta aveam nevoie.

Stateam amandoi pe treptele arhivei si incercam sa il calmez pe Zack, care tremura si murmura intr-una "nu este adevarat". A aflat cu groaza ca Cloud Strife impreuna cu sotia lui, Tifa Lockhart au fost executati, la o luna dupa ce Shinra a capturat-o, scotand din pantecul ei un copil dezvoltat timp de sase luni si jumate. Orasul Midgar a fost scaldat in aceea zi in sange, fiindca toti din oras au fost ucisi si lasati sa putrezeasca, iar Shinra a venit, culegand cadavrele ce le interesau, iar pe restul arucandu-i in incinerator si gata.
- Hei, nu este totul pierdut. Poate ar trebui sa aflam ce s-a intamplat cu acel copil sau cu adevarat. Cum a zis femeia. Arhiva nu este completa, spun eu, mangaindu-l bland pe spate.
- Nu, spuse hotarat ridicandu-se in picioare. Vreau sa aflu cine i-a ucis si pe urma ce s-a intamplat cu acel copil, mai spuse si porni spre masina mea
Am oftat usor, apoi am alergat dupa el, fiindca nu vroiam sa faca vreun drac si sa regret pe urma ca nu am fost acolo sa il opresc.


Capitolul 4


Nu-mi venea sa cred. Citisem totul, dar mintea mea nu vroia sa accepte adevarul. Cloud murise...ucis de nenorocitii de la Shinra. Toate sacrificiile pe care le facusem impreuna...toate sperantele pe care le avusem...totul se naruise. Atatia oameni morti...toti cunoscutii mei fusesera ucis de ei: Angeal, Aerith...Genesis si Sephiroth inebunisera. Shinra insemna distrugere, moarte, suferinta. Nu le pasa decat de crearea unui soldat perfect...o notiune utopica ce nu era posibila in lumea reala. Nu putea sa existe asa ceva, nu trebuia sa existe asa ceva, cel putin nu in mana lor sau lumea isi va gasi cu adevarat sfarsitul.
-Zack, te simti bine? Mi-am intors privirea spre tanarul ce era langa mine nestiind ce sa-i spun. Imi pare rau, continua zambind, iar eu, fara sa vreau m-am trezit intorcandu-i zambetul.
-Voi supravietui.
-Nu pot sa-mi imaginez...sa te trezesti si tot ce cunosti sa nu mai existe. baiatul imi intinse mana, iar eu i-am acceptat-o. M-a tras spre el ajutandu-ma sa ma ridic.
-Nici eu nu mi-as fi putut imagina, dar s-a intamplat.
-Nu are rost sa te gandesti prea mult acum. Poate tie ti se pare ca nu a trecut decat o zi, dar sunt defapt 70 de ani. oricum ar fi fost morti. Cand a vazut ca-mi strang pumnii, ma batu pe umeri intr-un gest prietenesc si continua. Hai sa mergem sa mancam ceva si continuam discutia acolo.
-Unde?
-Stiu un loc bun, zise Noctis si incepu sa mearga indreptandu-se in directia opusa masinii. L-am urmat tacut, masurand cu privirea orsul ce incepea sa prinda viata o data cu lasarea serii. Era atat de ciudat sa vezi atat de multi oameni la un loc, incat nu m-am putut abtine sa nu ma holbez. Intr-un final tanarul se opri in dreptul unei cladiri ce parea destul de veche, dar mult mai eleganta decat tot ce o incojura si intra fara nicio grija, iar eu am facut intocmai. Localul era intunecos si linistit si avea un iz placut. Totusi nu m-am putut abtine sa nu verific repede cu privirea pentru a vedea daca nu este veun pericol iminent.
Tanarul vorbi cu un chelner care ne conduse spre un separeu din spate unde puteam fi feriti de restul lumii. Ne-am asezat si am comandat ceva de manacare, apoi am asteptat inevitabilul. Stiam ca are intrebari. trebuia doar sa le puna.
-Ce s-a intamplat cu tine in urma cu 70 de ani, Zack?
Asa cum ma asteptam, lovise exact la tinta. Chiar daca era tanar, Noctis era perspicace si nu se ascundea dupa degete. Puteam sa-l mint, dar nu avea niciun rost. Ma ajutase, deci ii datoram macar atat.
-Ai auzit de celulele Jenova? Acesta fusese unul dintre cele mai bine pazite secrete Shinra, dar aveam o vaga impresie ca cineva ca el as putea sa fi prins de veste.
-Da, aproximativ, dar nu atat de multe pe cat as fi vrut.
-Shinra isi doreste sa creeze soldatul perfect...sau cel putin asta isi dorea in urma cu 70 de ani. Au implantat celulele Jenova mai multor subiecti pentru a vedea transformarile ce au loc, insa lucrurile nu au mers prea bine, am zis oftand. Corpul subiectilor le-a respins, iar acestia ori au murit, ori au innebunit. M-am oprit rememorand acea perioada ce pentru mine era inca vie.
-Si ce legatura are asta cu tine?
-Eu si Cloud ne-am numarat printre subiecti. Tanarul tresari, iar ochii sai capatara o nuanta de albastru mult mai cruda, iar privirea ii deveni mai adanca. Ma ardea, ca si cum incerca sa vada dincolo de mine...sa vada pana in sufletul meu.
-Continua, ma indemna cu vocea aceea ce imi aducea aminte de bunul meu prieten.
-Cloud a fost afectat, eu nu. Am reusit sa evadam din laboratoarele lor, insa ne miscam incet. Am ajuns intr-un final pe campiile de langa Midgar, dar ne luasera urma deja. Nu am putut decat sa-l ascund pe Cloud si sa incerc sa le tin piept. Insa...au fost multi...mult prea multi. Am fost ranit...si am murit, zis privind in gol. Sau cel putin asa am crezut pana azi cand m-am trezit din nou in unul din laboratoarele lor.
-Ai evadat. Nu era o intrebare, ci o afirmatie. Din intreaga sa statura mi-am dat seama ca nu se simtea amenintat ce o asemenea perspectiva.
-Da.
-Si acum ce ai de gand sa faci?
-Vreau sa aflu ce s-a intamplat cu copilul lui Cloud. Daca Shinra l-a luat, trebuie sa existe un motiv.
-Chiar daca a supravietuit, ce te face sa crezi ca e inca in viata? Au trecut 70 de ani.
-Eu am murit acum 70 de ani si totusi stau cu tine la masa si purtam o conversatie, i-am raspuns zambind. Unul din lucrurile pe care le-am aflat in ultimele 24 de ore este ca orice e posibil.
-Aici ai dreptate. Dar nu va fi usor. Tacu imediat ce chelnerul veni cu mancare. Dupa ce acesta pleca se pregati sa spuna ceva, dar o fata cam de varsta luni, frumoasa, cu un par blond ce ii cadea in cascade pe spate se apropie de masa si se aseza langa el fara pic de inhibitie. Am ramas un pic uimit, dar nu am zis nimic. Fata il saruta pe obraz, pentru a tanarul se trase si nu reusi sa-i prinda buzele.
-Iubitule, nu mi-a venit sa cred ca esti aici cand una dintre prietenele mele mi-a spus. Asta nu e genul de local pe care il frecventezi.
-Defapt, nu e genul de local pe care tu il frecventezi. Tocmai de aceea l-am ales. Auzindu-l am schitat un zambet care insa mi s-a sters de pe fata, cand am azit urmatoarea ei replica.
-Asa se vorbeste cu logodnica ta?
-Din punctul meu de vedere...DA! Fata se incrunta, apoi se intoarse spre mine si ma masura din cap pana-n picioare, zambind oarecum multumita de felul in care aratam.
-Eu sunt Stella. N-am facut cunstiinta inca.
-Zack, am raspuns simplu, inca cu privirea la Noctis, care nu mai parea deloc in largul lui. Evident nu o place...la naiba...nici macar nu o suporta. Stella, zic zambind, iar fata ma privii atenta, esti o domnisoara extrem de frumoasa si sunt sigur ca Noctis abia astepta sa te vada. Fata se inrosi si flutra din gene, iar Noctis se incrunta la mine. Dar, am zis pe un ton mai jos ca si cum i-as fi facut o confidenta. Instinctiv m-am aplecat in fata, iar ea facu la fel. Trebuie sa-ti refaci un pic machiajul. S-a intins...aici, arat un punct pe obrazul meu, iar fata inamarmuri. Se scuza si se ridica imediat, indreptandu-se spre toaleta.
-Ce i-am spus? A plecat de parca...
-Asa cum trebuie sa plecam si noi, ii zic baiatului si ii fac semn sa ma urmeze.
Am ajuns in fata, el a platit, caci eu nu aveam niciun ban, si am iesit in racoarea noptii, indreptandu-ne cu pasi mari spre masina lui, care era parcata la cateva strazi distanta.
-Raman dator, imi zise imediat ce am intrat inauntru si porni motorul.
-Pentru putin. Peste noi s-a lasat din nou linistea. Multumesc ca m-ai ajutat, i-am zis intr-un final, dar ar fi mai bine daca m-ai lasa pe undeva. Shinra e pe urmele mele. Nu vreau sa ajunga la...
-Nu-ti face probleme. Si eu am conturile mele de reglat cu ei, iar in orasul asta nu intra nimic fara ca eu sa aflu. Momentan esti in siguranta. As fi vrut sa stiu ce treaba are el cu dusmanul meu, dar nu am intrebat. Daca vroia imi va spune. Te duc inapoi la magazin, zise intr-un final, imediat ce intra in Midgar.
-Multumesc. Du-ma acasa...

[i]Eram din nou pe campurile din Midgar. Dar locul era pustiu. Undeva in spatele meu se profila ruina orasului. In jurul meu nu erau decat cadavre. Atat de multi...atat de mult sange. Nu suportam o asemenea priveliste. Nu vroiam sa vad. Mi-am inchis ochii, pana cand o voce binecunoscuta ma striga.
-Zack...
I-am deschis automat si am privit in jurul meu i cautare lui, iar el era acolo. Imi zambea.
-Cloud...
-Gaseste-l, Zack. Ai grija de el...ai incredere in el. M-am uitat buimac la el neintelegand, apoi privirea mi s-a focalizat pe ghematocul ce-l avea in brate. M-am apropiat de el si am privit. Era un copil cu parul negru si ochii albastrii ca a lui Cloud.
-El e...
-E fiul meu. Traieste, Zack. Trebuie sa-l gasesti. Protejeaza-l de Shinra. Nu-i lasa sa-l ia.
-Jur!
-Multumesc. Tanarul imi zambi, apoi imi puse in brate copilul care incepu sa gangureasca, dupa care disparu la fel de repede precum aparuse.[/i] Imediat ce imaginea lui se disepa, m-am trezit si eu tot transpirat si respirand greu. Fusese un vis...si totusi..fusese real.
Am luat fotografia de langa pat in mana si mi-am privit prietenul.
-Iti promit, Cloud. Il voi gasi


Capitolul 5

[i]-Unde sunt? Ce caut aici? Intreb impancientat, cand dau cu ochii de o sigla a Shinrei.
Aud un scancet si un glas ce semana cu al meu, dar pe un ton mai gros, mai profund, mai adanc. Pornesc spre locul unde se auzeau voci si intru intr-o incapere mare, alba, cu un singur pat, o masa, un scaun din plastic. Pe patul de o persoana stateam eu la vasta de sase ani, cand am fost luat la gramada cu niste copii, pentru experimente, iar tata a facut si pe dracu in patru sa ma scoata de aici, fara ca astia sa imi faca vreo analiza sau ceva de genu. Langa mine statea Cloud, mangaindu-ma protector pe par, ca un parinte, in timp ce eu stateam cu capul pe genunchiu, plangand in hohote.
- Te-au facut sa suferi mult Noctis, spuse deodata blondul, facandu-ma sa tresar, apoi sa mijesc ochii.
- De unde imi sti numele? Il intreb, iar irisul mi -sa colorat intr-un rosu-sangeriu inchis si in spatele meu aparu un fel de pentagrama intr-un cerc, dar mult mai diferita si de culoare albastra. Ce vrei de la mine? Continui sa il intre pe un ton calm, luand in pentagrama albastra o sabie mare, lata, lunga si foarte taioasa.
- Te cunosc bine, fiindca fac parte din tine, copile. Ai grija de Zack, ai incredere in el si orice ai face, nu-i lasa pe cei de la Shinra sa puna mana pe tine. Secretul de care au ei nevoie este ascuns adanc in sangele tau. Ai grija de el, mai spuse si incaperea se evapoza ca roua de pe iarba in razele soarelui de vara...[/i]
Ma trezesc gafaind ca si cand as fi alergat multe mile prin desert, tot transpirat si in jurul patului meu se aflau sabile ce le foloseam in lupta, infipte in podea, creeand un zid de aparare. Trag aer in piept si imi atintesc privirea spre geam si oftez, fiindca toata sticla din camera era pe podea, semn ca puterile mele telekinetice au distrus-o, ca pe nimic.
- Draci, mormai dandu-mi parul din ochi. Tati ma va omoi, mai spun in timp ce am facut sa dispara sabile.
Nu bine au disparut sabile, ca servitorul meu personal cu mama pe urmele sale, ce ma facu sa injur puterile de toti draci si neamurile ei. Cand vazu dezastrul din camera mea, femeia lesina, iar eu am profitat de situatie, sarind din asternuturi, apucandu-mi hainele de pe scaun si fugind la baie, ca mai tarziu o mustruiala de zile mari de la tata.

Am oprit masina in fata magazinului si am coborat din ea, luand in mana o punga cu hamburgher si cu cheesburgher. Imi pun ochelari de soare, cu lentile de oglinda pe ochi, arsotandu-se de minune cu bluza-tricou, neagra cu mainici rosi-sangeri, iar pe piept o imagine cu o formatie de rock, destul de vechie, dar preferata mie. Purtam o pereche de pantaloni trei-sferti, kaki, largi si cu o multime de buzunare, iar in picioare niste adidasi negri, Puma, originali. Intru in magazin si aud niste lovituri in curtea locuintei, cea ce ma facu sa ma duc repede acolo. Cand am intrat in curtea micuta si prafuita, l-am gasit pe Zack facand miscari de kickboxer si karate, lovind aerul cu pumni, in timp ce pe corpul sau bine-facut, era un strat fin ca o matase de transpiratie.
- Mai usor Jet Lee, ca am adus de mancare, spun eu pe un ton amuzat, iar barbatul se opri, uitandu-se la mine cu raceala, parca l-am jicnit cu ceva.
- Asculta aici pustiule. Am fost linia intai la lupta in misiuni, fiindca eram din 1st Soldat, iar ca persoana nu prea imi accept greseli in miscari de lupta, imi raspunse pe un ton rece si de comanda, facandu-ma sa ridic o spranceana. Cloud mereu imi spunea sa fiu mandru ca nimeni la douazeci si trei de ani nu a secat atat de rau Shinra ca mine si a scapat in viata... Draci! Ai o sabie sau ceva? Ma intreba, facandu-ma sa ma intreb daca e sau nu nebun.
- Oki am sa-ti dau o sabie, dar numai spui la nimeni, spun pe un ton usor incordat, dandu-mi ochelari jos de pe ochi si agatandu-i la gulerul bluzei.
Brunetul jura si veni in fata mea, apoi casca ochii de uimire, cand irisii mei se facura rosii precum sangele si in spatele mele aparu acea pentagrama albastra. Pun pana pe ea si o fac in asa incat parea ca tineam un maner de sabie, iar in urmatoarea clipa se materializa o sabie lunga si lata. O rasucesc o data, apoi i-o dau in primire tanarului, care ma intreba daca nu sunt cumva 1st Soldat si cati ani am. Dupa ce l-am instiintat ca am nouasprezece ani si nu sunt Soldat, ridica din umeri si incepu sa faca smecheri cu ea. Se parea ca nici dupa saptezeci de ani nu a ruginit vreun pic. Ar fi prea hilar ca acum sa faca artroza sau mai stiu eu ce. [i]Cloud, de ce vrei tu neaparat sa am incredere in Zack?[/i] Ma intreb in gand, privindu-l atent cum se antrena cu sabia.

Mergeam pe strada alaturi de Zack, incercand sa gasim pe cineva cu nume de familie Strife sau ceva asemanator. Incepeam sa ma indoiesc ca acest Cloud ar fi avut baiat si nu fata.
- Multumesc, spun unei politiste, apoi revin la bancuta unde statea brunetul mancand alune prajite. Esti sigur ca este baiat, fiindca nimeni nu stie pe cineva cu acest nume, ii marturisesc baiatului si acesta tatai dezaprobator.
- Si ce facem? Ma intreba, iar eu am mormait cand l-am vazut pe Viktor si cu grupul sau de copilasi mici.
- Nu stiu ce faci tu, dar eu ma tirez, spun ridicandu-ma in picioare indreptandu-ma spre masina.
Nu bine fac cativa pasi, cand un pumn ma izbi in plina figura, facandu-ma sa ma deschilibrez si sa pic in fund, la picioarele lui Zack, care ingenunche rapid langa mine, punand o mana pe umar. Ma intreba daca sunt bine, apoi prinse cu o singura mana, un picior ce imi era destinat fetei mele. Il impinse si ma ridica cu o singura mana in picioare, apoi se puse in pozitie de lupta, facandu-ma sa pufnesc usor. Imi sterg sangele de la gura si nas cu dosul maini, apoi ma reped fara veste la Viktor, apucadu-i capul cu ambele maini si tragandu-l in jos, iar genunchiul facu coliziune cu chipul sau. Am auzit ceva paraind si trosnind, semn ca i-am scos niste dinti si i-am rupt piramida nazala. Ii mai dau lui Viktor un cot in spate, lasandu-l pe jos, dar un amic de al idiotului ma ataca cu un briceag si inainte sa apuc sa actionez, asta statea intins pe burta, imobilizat de Zack. Se vedea ca a fost antrenat ca si Soldat, fiindca are reflexe mai rapide decat ale mele. Langa noi opri o limuzina neagra, iar eu am mormait niste injuraturi, fiindca erau oamenii lu' tati, care au fost trimisi pentru a ma duce acasa pe sus, pentru o morala frumoasa.
- Printe si tu, tinere, veniti cu noi, spuse un barbat in costum negru si cu ochelari pe ochi.
Trag aer in piept si ne urcam in limuzina, unde am primit un servetel pentru a ma curata cat de cat.
- Unde ne duceti? Intreba brunetul si tot ce primi a fost un pistol atintit intre ochi.
- Stai calm, ii spun lui, punandu-mi mana peste a sa, strangand-o incurajator. O sa fie bine, mai adaug si zambesc usor, apoi fac o grimasa de durere, iar coaja subtire se crapa si incepu sa imi curga sange pe barbie.

- Asta este inacceptabil! Tuna Antonius pe mine, iar eu stateam cu capul plecat, abtinandu-ma sa nu rad, fiindca mereu arata haios cand se enerva. Lucis - uram numele asta - esti pedepsit si numai ai voie sa pleci neinsotit de acest tanar...
- Zack Fair, domnule, se prezenta brunetul si intinse mana respectos.
- Felicitari Zack Fair, ai primis postul de bodyguard al unicului meu fiu si de baby-sister pe deasupra. Te vei muta aici si il vei pazi douazeci si patru din douazeci si patru de ore. Cu aceste cuvinte, sunteti liberi, spunse batranul, iar eu l-am apucat pe noua mea baby-sister de antebrat si am iesit afara din birou.
Discutia a decurs mai bine decat credeam.



Capitolul 6

-Garda de corp? Eu?
Ziua asta nu fusese una dintre cele mai bune zile ale mele. inca de dimineata lucrurile mersesera prost. Imediat ce m-am trezint nu am putut sa nu ma gandesc la promisiunea pe care i-o facusem lui Cloud, dar, in acelasi timp era perfect constient ca sansele de a-l gasi pe fiul sau era destul de slabe. Intr-un fel Noctis avea dreptate: imi placea sau nu, trecusera deja 70 de ani. Erau prea multe lucruri care lipseau din ecuatie: ce se intamplase defapt in momentul in care shinra atatcase Midgarul; de ce i-au omorat pe toti inafara de copilul lui Cloud si al Tifei si ce se intamplase cu acest copil? Toate aceste intrebari si niciun raspuns...
-Zack...? Mai esti prezent? Ai auzit ce ti-am spus?
Am tresarit si mi-am ridicat privirea spre tanarul de langa mine care se parea ca asteapta un raspuns.
-Poti sa mai repeti? Nu eram atent...
-Cum ziceam, poate nu e o idee atat de rea ca tu sa-mi garda de corp. Nu e ca si cum ai avea o slujba momentan sau un punct de unde sa-ti incepi cautarile, continua cand vazu ca vreau sa intervin. Cei de la Shinra isi vor inchipui ca esti singur intr-un oras strain fara pic de sprijin, deci vulnerabil. Nu crezi ca e o modalitate buna de a-i evita pentru o vreme. In niciun caz nu cred ca te vor cauta in casa mea.
Am tacut pe moment gandindu-ma la propunere ce imi era facuta. Desigur...avea dreptate. Nu puteam sa neg asta, dar chiar si asa...nu stiam daca este tocmai corect ceea ce faceam sau sigur.
-Cei de la Shinra vor veni intr-un final dupa mine si atunci nici tu nici famila, statutul sau numele tau nu ma vor putea ajuta, Noctis. Si nici pe tine. Esti sigur ca vrei sa-ti asumi un asemenea risc. M-am dus spre el, dar am pastrat o oarecare distanta. Vazusem ceea ce poate face, partial cel putin. Indiferent daca ma ajutase sau nu, trebuia sa am grija in jurul sau.
-Ti-am mai spus. Cei de la Shinra nu sunt prea placuti in zona asta si in niciun caz in familia asta. Deci, da, imi asum riscul.
Tanarul se aseza langa mine si-mi puse mana pe umeri, intr-un gest de prietenie.
-Multumesc... Ce altceva mai puteam sa-i spun? Nimic. Avea dreptate si gata. Totusi eram destul de curios sa aflu care era problema lui Noctis cu Shinra. Parea ceva personal...
-Hai sa mergem? Noctis se ridica in picioare si se indrepta spre iesirea din incapere. L-am urmat, nestiind ce altceva as putea sa fac.
-Unde? Pasii sai mari hotarati rasunau puternic pe podeaua de ciment pe masura ce trecea dintr-o camera in alta pana ce se opri in fata unei usi destul de impunatoare. O deschise si pasi in intunericul de acolo.
-Asta e camera ta, zise si apasa intrerupatorul. Am clipit de cateva ori pana ce ochii mi se obisnuira cu trecerea de la intuneric la lumina, apoi am maturat cu privirea locul. Camera era mult mai spatioasa decat cea din magazinul din Midgar cu un pat mare intr-o parte si doua noptiere, un dulap pe peretele de langa, iar in partea opusa o fereastra ce imi oferea privelistea orasului. O camera simpla, dar primitoare si...deloc rece.
Daca nu-ti place pot sa-ti dau ceva mai sofisticat, dar ma gandeam ca...
-E perfecta. I-am zambit si m-am dus langa geamul pe care l-am deschis, lasand vantul usor caldut sa-mi mangaie fata.
-Ma gandeam eu ca asa o sa fie. Haide, o sa ai destul timp sa o admiri mai tarziu.
-Unde vrei sa mergem?
-La cumparaturi. M-am incruntat cand am auzit, dar, avand in vedere ca eram "garda lui de corp" nu aveam altceva de lucru decat sa-l urmez.
-Ce vrei sa cumperi?
-Haine pentru tine, veni raspunsul sau simplu care ma uimi.
-Nu am nevoie de haine. Astea imi ajung momentan. Noctis mergea cu repeziciune pe acelasi traseu pana ce am ajuns in fata casei impunatoare. Acolo intra intr-o masina neagra sport si ma indemna sa fac acelasi lucru.
-Esti mult mai bine facut decat mine. Sincer, ma mir ca iti vin hainele astea. Si sa nu incerci sa zici ca nu ai nevoie, ca stiu ca nu-i asa.
-Cand eram Soldat, am inceput sa vorbesc oftand, dar tanarul imi taie vorba
-Acum nu mai esti Soldat si nu mai lucrezi pentru Shinra. Invarti cheia in contact si porni motorul accelerand cu putere si iesind in tromba din curtea imenasa ce inconjura cladirea.

-De ce vrei sa facem asta?
Noctis statea in fata mea undeva mai departea si ma privea sceptic in timp ce eu imi scosesem sabia din teaca, inspectand-o. Chiar daca il ascultasem cand a fost vorba de cumparaturi si ma procopsisem cu mai multe haine decat imi amiteam sa fi avut vreodata, acum era randul sau sa ma asculte. Daca vroia sa-i fiu garda de corp, trebuia sa stiu de ce e in stare. Aveam o presimtire vaga ca baiatul e mult mai puternic decat lasa la vedere si asta ma intriga. Ii vazusem o parte din miscari; erau echilibrate, stabile si extrem de puternice. Dar si foarte diferite ce ceea ce vazusem pana acum. Nu fusese niciodata in armata, dar eram sigur ca ar fi in stare sa-i egaleze pe cei mai puternici soldati.
-De curiozitate. Arata-mi ce poti...pustiule. Am zambit si am luat pozitia de lupta asteptand sa faca primul pas. Baiatul ofta, apoi isi miji ochii ce devenisera instantaneu mai adanci si de o culoare incerta. Pe masura ce se concentra intreaga atmosfera din jurul nostru deveni parca fluida. Tensiunea se simteam in aer...la fel si aura pe care o emana el. Avusesem dreptate: era cu adevarat puternic.
Incepu sa alerge direct spre mine, iar eu m-am preagatit ca sa-l opresc, dar exact cu cateva secunde inainte de a ajunge fix in fata mea disparu. Din instinc am inchis ochii si am ascultat. Era deasupra. Am sarit in spate, abia reusind sa-i blochez piciorul care amentita sa-mi loveasca fata.
-Esti bun, zise inainte de a sari si el in spate si de a pune ceva ceva distanta intre noi.
-Si tu...ceea ce ma face sa ma gandesc. De ce ai nevoie de o garda de corp?
Nu am asteptat un raspuns, ci m-am avantat spre el cu toata viteza de care dispuneam, tinand sabia cu ambele maini si pregatindu-ma sa-l prind cu garda jos, dar ochii sai imediat devenisera rosii, iar in spate aparuse acea pentagrama ciudata, apoi din aer se materializa o sabie lunga cu tais dublu ce imi bloca atacul. La contact, cele doua sabii scoasera un sunet strident care imi zgarie auzul, dar care ma facea sa ma simt bine... Mi-am proptit piciorele in pamant si am impins, dar baiatul era in stare sa-mi faca fata, asa ca am lasat sabia in jos, iar eu m-am rotit, ajungand in spatele lui. L-am impins, iar el facu cativa pasi in fata pana ce isi recapata echilibrul, apoi se reintoarse spre mine, pregatit sa retalieze.
-Nu am nevoie. A fost ideea tatei, nu a mea.
-Si totusi ai fost de acord.
Ne masuram din cap pana-n picioare, incercand sa ne descoperim punctele slabe. Soarele ne batea drept in cap, iar caldura era sufocanta. Deja amandoi respiram greu, dar niciunul nu paream dispusi sa renuntam. Nu ne statea in caracter. Tricolul negru pe care il purta tanarul i se lipise de corp, scotandu-i in evidenta muschii lunguieti ca de felina frumosi formati. Parul, un pic ud la varfuri ii cadea peste ochii de o nuanta rosiatica ce ma scrutau neincetat. Intreaga lui postra ma facea sa ma gandesc la o felina de o frumusete izbitoare, dar care ascundea un caracter periculos si greu de inteles.
-Da, am fost. Zambi, iar intr-o secunda ochii incepura sa-i luceasca straniu, iar in spate aparu iar acea pentagrama, insa era mai mare. Hai sa vedem daca am facut alegerea potrivita, zise baiatul. Intinse mainile in lateral, iar in dreptul lor aparura vreo 10 sabii de diferite forme si marimi. Le controla fara sa le atinga.
-La naiba, am zis cand am vazut ca le indreapta pe toate spre mine. Am sarit in spate, apoi mult in dreapta, evitandu-le cu greu pe toate. Se misca repede...cu exactitate, parca cunoscandu-mi fiecare miscare dinainte ca eu sa o fac.
-Se vede ca ai fost Soldat. Nu am vazut inca o persoana care sa se fereasca de atacul meu atat de bine. Vocea sa erau deopotriva uimita si rece.
-Daca vrei un atac adevarat, infrunta-ma tu! Asa nu vei fi in stare sa le faci fata celor de la Shinra, cand vor veni dupa tine.
Imediat ce ma auzi, ochii i se ingustara, iar sabiile incepura sa tremure in jurul meu. Nimerisem un punct slab. Am zambit.
Am dreptate, nu-i asa? Si pe tine te-au avut. Si pe tine te-au folosit.
In mana lui aparu o sabie, iar Noctis, fara sa-mi raspunda, incepu sa alerge spre mine. Ochii sai pareau inumani. Mi-am ridicat sabia si i-am blocat lovitura imediat, apoi i-am dat un pumn in stomac, facandu-l sa icneasca si sa se sprijine in sabie. Ridica spre mine o privire plina de ura, dar cand imi vazu zambetul cald, acesta se disepa. Sabiile trepidara, apoi disparura instantaneu, iar tanarul se dezechilibra, facandu-ma sa-l prind de umeri. Insa nu puteam sa-l tin si pe el si sabia, asa ca am cazut unul peste altul jos. Si atunci am avut impresia ca l-am vazut pentru prima oara cu adevarat.
Ochii sai mari, plini de intrebari, de tristete si speranta, ce devenisera iar albastrii; pilea alba ce parea sidefie in lumina soarelui ce era scaldata in sudoare si incadrata de o claie de par negru, aranjat neglijent si la fel de temperamental ca el.
-Cred ca am exagerat putin, zise pe fata i se zugravi un zambet micut, dar care parea mai luminos ca soarele.
- Nu-i voi lasa sa se apropie de tine, Noctis. Iti promit.
L-am privit drept in ochi cand am facut acesta promisiune, stiind ca as fi in stare sa-mi dau si viata ca sa o indeplinesc, apoi am incercat sa-mi mut privirea, dar nu eram in stare. Parca nu mai exista nimic altceva decat el...si eu. Un sentiment atat de ciudat...atat de nou si atat de preganant. Ma speria.
-Noctis, iubitule ce faci? vocea stridenta feminina ma facu sa tresar, dar nici atunci nu am putut sa ma indepartez si nici tanarul nu o facu. Asa ca am continuat sa ne privim, nebagand in seama musafirul nepoftit.


Capitolul 7

Priveam pierdut ochii de un albastru netarmurit de senin a lui Zack, citind in ei durerea pentru pierderea prietenilor, ura infinita fata de Shinra, respectul fata de mine si o incapatanare indarjita pentru toate promisiunile ce le-a facut. Era destul de ciudat pentru mine sa stau intins pe spate, cu mainile aproape de corp, in timp ce un baiat sta cu picioarele de o parte si alta a bazinului meu, iar mainile langa capul meu. Simteam atata energie in jurul sau, parca ar fi o oala sub presiune, care ar exploda la cea mai mica greseala. Nu am mai intalnit aceasta energie, nici macar la Soldatii prezenti ai Shinrei, iar acest lucru ma indemna sa il protejez si sa il ajut pe brunet in tot ce face, dar... Pe langa respectul care il simteam pentru el, mai simteam ceva pentru persoana lui. Cea mirific, luminos... infricosator pentru mine. Am fost trezit de glasul insuportabil al Stellei si atunci am constientizat cat de neconfortabila era pozitia in care ne aflam noi ca baieti. Ma misc usor, atigandu-l fara sa vreau pe tanar pe genunchi, iar acest lucru ma facu sa rosesc foarte discret in obraji.
- Zack, te dai jos de pe mine? Il intreb, iar tanarul se ridica imediat, apoi imi intinse mana sa ma ajute sa ma ridic. Mersi, spun cuviincios, apucandu-l de mana si m-am ridicat in picioare.
Continuat sa il privesc fix in ochi, minunandu-ma cat de frumosi ii avea, incat ma facea sa cred ca pe vremea lui a fost un mic Don Juan, iar fetele ii cadeau la picioare. Ii zambesc prietenos, dar cineva imi sari in spate, facandu-ma aproape sa imi pierd echilibrul si fara sa vreau, am apucat pe persoana respectiva de maini, dand-o peste cap, facand-o sa aterizeze in fund. Cum atinse betonul aleii, blonda incepu sa planga, ca o doare poponetul, amuzandu-ma pe seama miorlaitului aluia care ea il numeste plans.
- Sa mergem ca o sa tina asa vreo ora si ceva, ii spun tanarului si am plecat amandoi in casa pentru a face un dus si a ne schimba.
Nu-mi venea sa cred ca incepeam sa simt mai mult decat o simpla prietenie pentru el, iar acest gand era inspaimantator pentru mine. [i]A fost doar inchipuirea mea[/i], imi spun in gand, in timp ce ma dezbracam de hainele transpirate si am intrat in cabina de dus.

- Soldati cu putere de scut? Mormai Zack intrebarea care i-am pus-o, in timp ce ne plimbam pe langa faleza. Sincer sa fiu, Angeal mi-a vorbit o data ca Jenova - m-am incruntat cand am auzit numele extraterestrului problemelor noastre - ar avea o putere-scut cand au capturat-o, au trebuit sa lupte cu el sau ea corp la corp, fiindca orice arma de foc nu functiona impotriva lui sau a ei. De ce intrebi? Intreba si musca apoi cu pofta din hot-dog-ul care il avea in mana.
Ridic din umeri si il mint ca din pura curiozitate, fiindca nu aveam de gand sa ii spun ca eu aveam un astfel de tip de putere. Ce parea ca Jenova are sau ma rog avea puteri telekinetice, singurele puteri din univers, ce iti permit sa te joci cu materia organica si anogarnica dupa bunul plac. Nu era de mirare ca Shinra, vroia sa creeze un Soldat perfect ca si Jenova, care sa fie catelusul lor credincios si fara creier. [i]Daca ar reusi sa faca o combinare de ADN-uri intre oameni cu contabilitate ca a mea si cu acel extraterestru, acel vis utopic, va fi aievea, iar lumea va fi sub controlul lor[/i], imi spun in gand, strivind doza goala de suc si o arunc la gunoi. Ne oprim in fata unei terase unde erau o gramada de asa-zisi prieteni de ai mei, veniti la petrecerea lui Danzo, varul primar al Stellei si eram invitat si eu. Pe terasa vad niste tineri fumand droguri si cosumand alcool, in timp ce se atingeau ca disperatii. Am tatait iritat de acest lucru, fiindca la lucrurile usor intime, era un pic pudic. Chit ca am avut nu stiu cate fete prin asternut, niciodata nu m-am sarutat frantuzeste cu ele in public sau sa ne atingem in halul acela. Trag aer in piept si deschid usa, intrand in localul care era saurat de fum de tigara, miros de alcool si muzica de duzina.
- Sa nu iei nimic desfacut, ca poate in bautura este vreun drog si ajungi din nou la Shinra, fiindca aia mai vin dupa ce se termina petreceri din astea, ca sa ia subiecti, il informez pe Zack, cand vru sa ia o bere desfacuta deja.
- Multumesc pentru atentionare, imi strigase in ureche, ca sa se faca auzit peste sunetul boxelor si a basilor puternici.
Incepem sa ne uitam pe acolo, dupa ce ne-am luat doua sticle de cola, deschizandu-le pe loc si asa i-am facut brunetului cunostinta cu Prompto, ce se afla aici cu gagica lui. Cand il vazu, acesta il intreba daca nu i-a inghetat fundul in pantalonasi aia de hartie, foarte subtiri, ce le au pacienti in spital. Cand am auzit, mi-am facut mana pumn si l-am ridicat pentru a-mi lovi prietenul, dar Zack ma apuca de cealalta mana, tragandu-ma in spate. M-am deschilibrat si din greseala am picat peste brunet, picand amandoi pe jos, spre hazul celor din jurul nostru. Din greseala, buzele noastre s-au unit intr-un sarut copilaresc si nevinovat. M-am ridicat repede de pe tanar, iar obraji mei prinsera o pala usoara de roseata. Ca sa nu mi se vada ca am inrosit de la acest gest copilaresc, l-am ajutat pe Zack sa se ridice, apoi ii spun ca este timpul sa plecam acasa....

Stateam pe pervazul camerei mele si priveam cerul nostii, in timp ce imi mangaiam cu degetul aratator buzele, parca vrand sa imprim in ele finetea, caldura, prospetimea si gustul buzelor lui Zack. Trag cu putere aer in piept, certandu-ma in gand, ca ma comportam mai rau decat o calugarita, care aude ca mireasa numai e virgina inainte de noaptea nuntiala. Trebuia sa recunosc ca tanarul arata destul de bine pentru varsta lui si nu avea nici o cicatrice pe corp, chit ca a lucrat pentru Shinra un timp. Ochii sai albastri te faceau sa te pierzi in acel ocean si sa ii cazi in plasa, inainte sa deschida gura cu bezele acelea usor carnoase, moi si catifelate, iar parul sau... atat de negru ca un hau fara fund, mereu ciufulit, ii incadra de minune fata si cate o data imi venea sa imi trec degetele prin el...
- Noctis inceteaza chiar acolo, fiindca nu esti gay sau bi si nici el nu este. Ce a fost cu acel sarut, a fost doar un accident si nimic mai mult, ma mustruiesc singur in gand, ridicandu-ma de pe pervaz.
Ma bag in patul dublu doar intr-o pereche de boxeri si ma acopar cu un cearceaf fiindca era cald. [i]Daca nu sunt gay sau bi, atunci de ce ma simt asa de ciudat de la acel idiot accident, incat ii evitam privirea cand am venit acasa?[/i] M-am intrebat in gand si am mai privit o data luna, apoi am adormit cu un zambet micut pe chip...


Capitolul 8

Era miezul noptii si eu inca nu reusisem sa adorm. Imediat ce am ajuns acasa dupa mica noastra iesire, Noctis a acuzat o durere de cap si s-a retras la el in camera. Sau mai bine zis a alergat la el in camera. Inca de cand am plecat de la acel bar, Noctis a fost foarte evaziv. In masina s-a lasat o tacere jenanta peste noi, pe care nici eu nici el nu eram dispusi sa o rupem.
La naiba!
Am dat cearceaful la o parte si m-am ridicat din pat, apoi m-am dus la fereastra si am deschis-o larg, lasand aerul rece al noptii sa-mi racoreasca fata incinsa. De ce nu puteam sa dorm?
Nu se intamplase nimic...nu aveam niciun motiv logic ca sa ma simt cum ma simteam si totusi...nu puteam sa ma opresc.
Il sarutasem...da, fusese un accident, dar il sarutasem. In momentul in care buzele sale le atinsera pe ale mele trupul imi fusese strabatut ca de o unda de soc. Atat de scurt...si totusi...atat de intens. Mi-am atins cu varful degetelor buzele unde inca ii mai simteam gustul usor dulceag si atat de incitant. Un gust atat familiar...atat de asemanator cu al lui...
Nu, nu puteam sa gandesc asa. Noctis nu era el...nu avea sa fie niciodata...
Am lovit cu pumnul in perete si am injurat printre dinti. De ce nu puteam sa las trecutul in urma? Trecusera deja..70 de ani, chiar daca pentru mine parea doar o saptamana.
-De ce e totul atat de dificil?
Desigur peretii nu-mi ofereau niciun raspuns. Am zambit cand mi-am dat seama de cat de prostut eram ca ma comportam asa, dar adevarul este ca nu stiam cum sa ma comport. Nu era o situatie normala sau, mai bine zis, eu nu ma comportam normal.
Era doar un sarut. Nimic mai mult. Nu era prima data cand o faceam, dar era prima data cand m-a afectat atat de mult. Sa fi fost din cauza ca am fost criogenat?
Nu, sigur ca nu. Din cate stiam eu nu existau astfel de efecte secundare. Dar, poate era mai bine daca ar exista, deoarece atunci ar insemna ca nu este vina mea ca simt ceea ce simt, cand de fapt este.
Mi-am dat seama ca Noctis e un pic jenat de ce s-a intamplat pentru ca a refuzat sa ma priveasca drept in ochi pe tot parcursul drumului, iar cand am ajuns aici...ei bine, lucrurile nu s-au imbunatatit.
Oare ar trebui sa-mi cer scuze? Nu era vina mea, dar oare le astepta?
-Ce ar trebui sa fac acum? Cloud...tu ce ai face?
Din nou niciun raspuns, dar la ce ma asteptam? Sa-l vad pe Cloud materializandu-se in fata mea si spunandu-mi ca totul e bine, ca am dreptul sa gandesc ce gandesc si sa simt ce simt?
Off...pe cine naiba incercam sa pacalesc?
Numai gandindu-ma la buzele sale, la mirosul acela incitant pielea mi se infiora si ma trezeam dorind sa cunosc mai mult. Ma intrebam ce culoare ar primii ochii sai daca l-as saruta cu adevarat? Cat de adanci ar deveni pe masura ce gura mea s-ar contopi cu a sa si mi-as lasa limba sa-l patrunda si sa-i invete gustul ce singur ar deveni ca un drog pentru mine. Oare cum ar reactiona daca mi-as trece mainile prin parul sau si l-as strange la piept? M-ar accepta? sau s-ar indeparta? Dorinta de a sti toate aceste lucruri se trasforma in nevoie, dar o nevoie pe care va trebui sa o maschez.
Nu puteam sa ma las purtat de sentimente. Trebuia sa raman alert, sa gandesc logic, sa-l protejez pe el si sa-l gasesc pe fiul lui Cloud. Apoi...voi vedea...
Multumit macar in parte de ce am hotarat, am vrut sa ma reintorc in pat, dar o miscare din fata casei mi-a atras atentia. Mi-am concentrat privirea in acea directie, mijindu-mi ochii, dar pana sa pot reactiona, poarta mare din beton si fier exploda, cauzand un zgomot infernal.
-La dracu'! Noctis...
Nu am stat sa ma mai gandesc. Am iesit alergand din camera, indreptandu-ma cu viteza spre etajul superior unde stiam ca este camera lui Noctis. Insa la jumatate drumului m-am intalnit cu el. Parea calm si bine dispus, spre deosebire de mine.
-'Neata...
-Trebuie sa...
-Stiu, zise pe un ton calm. Scuze de tot taraboiul asta...am uitat sa mentionez ca uneori, noaptea mai aveam probleme cu gandacii. Zambetul sau nu era de bun augur. Ochii i se ingustara si capatara o nuanta de albastru inchis, apoi de violet, iar in spatele sau sau aparu acel cerc urias albastru.
-Gandaci, zici...Banuiesc ca nu ai ce sa faci ca sa-i controlezi. Deci...ii exterminezi cand apar.
-Intocmai. In mana ii aparu o sabie pe care o arunca peste umarul meu. M-am intors si am zarit barbatul exact in momentul in care cadea mort la podea. Noctis imi intinse o sabie si-mi facu cu ochiul. Am acceptat-o, zambind, apoi fara un alt comentariu am sarit in mijlocul barbatilor ce aveau pustile pregatite.
-Ai vreun plan? intreb pe un ton amuzat.
-Nu prea. Cazu un pic pe ganduri, apoi adauga: Ce ar fi ca tu sa iei dzina din stanga, iar eu sa o iau pe cea din dreapta, iar pe cei din mijloc ii impartim?
-Bun plan, zic si incep sa rad de parca as fi fost un om lipsit de griji. Cu coada ochiului am vazut cum baiatul sare, se suceste in aer si-si controleaza sabile in asa fel incat doboara cinci adversari dintr-o lovitura.
Barbatii din jurul meu, vazand cu nu sunt atent au deschis focul, insa, cu ajutorul sabiei am reusit sa evit toate glontele, apoi am inceput, unul cate unul, sa-i elimin. Ma miscam cu usurinta printre ei, executand niste pasi ce erau extrem de complicati, dar pentru mine simplii, mutand sabia dintr-o mana in alta in functie de adversar, pana cand eram singurul ramas in picioare.
Insa, chiar cand credeam ca am scapat de toti, altii venisera.
-Hai sa plecam de aici, striga Noctis din capul scarilor. Pana nu imi distrug de tot casa. Se intoarse, alerga si sari prin geam afara. Am oftat si l-am urmat. "Asta avea sa fie o noapte al naibii de lunga", am gandit in timp ce alergam ca sa-l prind din urma.


Capitolul 9

- Noctis ce se intampla? Ma intreba brunetul in timp ce alergam pe coridoarele casei mele spre garaj.
- E faza ca astia sunt hoti de cristale si vor cristalele din oras, care se afla in posesia familiei mele si cate o data mai suntem atacati, ii raspund la intrebare, lovind un idiot, expedindu-l prin usa de la bucatarie, direct in garaj.
Ne urcam in minunatul meu Mitsubishi Eclipse, negru si pornesc in tromba, iesind prin usa vaporizata a garajului meu, din cauza puterilor mele. Conduceam cu viteza pe strazile nu tocmai pusti din Crystal, in timp ce mintea mea cauta o portita de scapare, fiindca hoti astia se tineau scai de noi. Am facut in drift periculos, apoi en-am pierdut urma cand am intrat printre niste depozite, oprind intr-unul dintre ele, dar la intuneric. Zack cerceta cu ochii, intunericul ce ne incuraja, apoi se apleca spre mine, iar eu am iesit rapid din masina. Uram cand este atat de aproape de mine, fiindca ma face sa ma simt ciudat. Aud pasi in spatele meu si ma intorc, vazandu-l pe brunet cum se apropie de mine tot mai mult, facandu-ma sa ma dau in spate, pana m-am lipit de un stalp de metal. Isi puse mainile de o parte si alta a capului meu, iar ochii sai ma priveau atent, cercetandu-ma ca la Raze X. Imi intorc fata intr-o parte, fiindca m-am inrosit pana la radacina parului, aratand destul de hilar cu parul negru si tot rosu la chip.
- De ce te fastacesti tot cand sunt foarte aproape de tine? Ma intreba, soptindu-mi in ureche, iar eu m-am inrosit si mai rau la chip.
- Te rog, nu-mi place cand faci asta. Nu sunt fata, soptesc pe un ton intreteiat, iar tanarul se indeparta de mine.
Rasuflu usurat, dar deodata un perete al depozitului sari in aer si prin deschizatura, incepura sa navaleasca agentii Shinrei, care au inceput sa traga in noi. Ma postez rapid in fata lui Zack, iar gloantele se lovira de un scut creeat cu sabile mele, ajutate de puterile mele. La picioarele mele picara tuburi cu gaz lacrimogen, ce ma facu sa il expediez de acolo intr-o camaruta si am prabusit zidul peste ea, ca sa nu-l captureze. Simt cum sunt imobilizat de niste frangii de metal, apoi electrocutat, facandu-ma sa tip de durere. Pic pe jos si imi atintesc ochii rosi spre un doctor ce inainta spre mine cu o siringa, vrand sa o pulverizez, dar electro-socurile se fac din nou simtite in trupul meu, facandu-ma sa ma scancesc de durere, fiindca nu vroiam sa il ingrijorez pe brunet. Cand acestea incetara, simt o impunsatura in fundul acoperit de o pereche boxeri negri cu un dragon in partea dreapta, iar apoi o stare de molesala ma cuprinse...

Aud voci pe fundalul piuitului din urechi si deschid ochii, clipind de cateva ori, apoi vad un doctor cum se apropie de mine cu o siringa. Il apuc rapind de gat, strangandu-l cu ambele maini, iar pe alti doi i-am evaporat rapind, aducandu-i la stadiul de molecule. Doctorul care il strangeam de gat, imi puse in jurul gatului o curea din metal, care bipui rapid si am fost electrocutat imediat, facandu-ma sa cad pe de masa pe jos.
- Acum numai poti evada, Noctis Lucis Caelum, imi pronunta numele doctorul, in timp ce ma ridicam de pe jos, privindu-l amenintator. Puteti intra, este inofensiv. Vreau o mostra de sange, niste teste A.D.N. si apoi il puteti tortura, porunci javra aia, iar eu m-am repezit la el, cand o mana se infipse in parul meu.
Pic pe spate, lovindu-ma puternic de masa, ramand fara aer pentru cateva secunde. Apuc mana ce mi se afla in par si incerc sa scap de ea, dar doctori profita de acest lucru, pentru a-mi lua sange si am face diferite teste acum. [i]Trebuie sa scap[/i], imi spun in gand si chitati de durere, cand am primit un pumn in stomac sa stau linistit, alunecand in incostienta...

Stateam imbracat intr-o pereche de pantaloni subtiri verzi si un tricou verde, ca ala de spital, pe patul de o persoana. Aveam picioarele ghemuite la piept si fruntea lipita de ei, iar gandurile mele zburau la Zack. Oare reusise sa evadere si va continua cautarile sau e atat de idiot, incat va veni dupa mine? Aud usa glisandu-se, iar pe ea intra un barbat in jur de douazeci si cinci, aproape de treizeci de ani, cu parul alb, pana la fund, dar partea stanga era rasa, fiindca ii lipsa o parte din fata - partea de sus - fiind inlocuita cu ceva robitic, auriu. Ochiul sau uman de un albastru-verzui, demonic, ma privea cu ura si suprindere, iar gura sa stramba forma un ranjet, expunandu-si dinti lipsa.
- Mai, mai, mai, progenitura afurisita. Cine va veni sa te salveze de data aceasta? Taticul tau este mort. Nu te gandi la domnul Caelum, ci altcineva e tatal tau. Sti ar fi ciudat ca tu sa ai puteri de Soldat, iar din familia ta nu are nimeni. Vad ca ai aceeasi privire sfidatoare ca a lui, cea ce nu ma mira ca de vreme ce l-ai mostenit, spuse barbatul, facandu-ma sa ridic sceptic o spranceana, fiindca vorbea ca un nebun.
- Te cunosc? Il intreb plictisit, privindu-l atent, incercand sa ghicesc ce se ascunde dincolo de acei fotoreceptori si ochiul sau uman.
- Acea aroganta ca si taicatu. Numele meu este Sephiroth - am inghetat de frica cand am auzit numele sau - si eu sunt cel care i-am tocmit pe Kadaj, Yazoo si Loz sa scalde in sange Midgar-ul si sa iti asasineze parinti. Conform doctorului, tu ai fi... Jenova, Soldatul perfect..., numai continua ca am sarit pe el, numai sa taca.
Sephiroth imi dadu un pumn in stomac, facandu-ma sa scuip saliva, apoi ma apuca de par, arucandu-ma in perete, lasandu-ma fara aer cateva minute. Vine unde stateam si imi dadu cu piciorul in stomac, facandu-ma sa ma ghemui, apoi am mai primit un picior in gura, lasandu-ma incostient.
[i]Tata... mama... Zack... aveti grija de voi...[/i]


Capitolul 10

Totul se petrecuse atat de repede incat nu am avut timp sa reactionez. Am simtit cum sunt aruncat in spate, nimerind in ceea ce parea o anticamera mica si intunecoasa, dar pana sa ma desmeticesc, peretele se prabusii si m-am trezit blocat acolo. M-am ridicat repede si m-am dus langa perete. Din camera cealalta se auzeau foarte multe voci straine, apoi urletul lui Noctis.
-Noctis!! am urlat, batand cu pumnii in perete, insa degeaba. Pustiul facuse o treaba buna. La dracu! De ce naiba ma aruncase aici?! Eu trebuia sa-l protejez pe el, nu el pe mine!
In scurt timp voceile se auzira din ce in ce mai incet, pana cand palira de tot. Majoritatea plecasera, dar inca auzeam pasi de partea cealalta a usii, apoi un tacaiy distinct in apropiere. Idiotii aveau de gand sa arunce peretele in aer ca sa ajunga la mine. Asta era sansa mea. M-am deapartat un pic de usa, ascunzandu-ma in intuneric. Bubuitura puternica imi facu urechile sa tiuie si imprastie praf in aer, facand imposibil sa vezi ceva. Inauntru navalira 3 soldati Shinra, dar cum nu ma observasera, imi fusese usor sa-i pun la pamant. Unele lucruri nu se schimbara nici dupa atatia ani. Puterea lor sta in numar, nu in capacitatea de lupta.
Fara sa ma mai gandesc, l-am dezbracat pe unul dintre ei, luand pe mine uniforma pe care o detestam din toata inima, dar care ma va ajuta sa intru in sediu central fara prea multe batai de cap. Am luat arma si am iesit din anticamera, indreptandu-ma cu pasi mari si hotarati spre masina ce astepta in fata depozitului.
"Fii bine, Noctis. Rezista pana ajung. Nu am de gand sa te las acolo!"

In mai putin de jumatate ora ma aflam in interiorul organizatiei. Nimeni nu banuia nimic, pana acum. Am trecut usor de primele doua nivele, dar cand am ajuns la al treilea imi cerea codul de acces pe care, evident, nu-l aveam.
"Asta imi mai lipsea!" Nu puteam sa pierd mai mult timp decat pierdusem pana acum. Trebuia sa ma misc repede. Prima mea intentie a fost sa arunc usa in aer, dar vazand ca se apropie un barbat cu halat alb, am hotarat sa schimb tactica. Pana sa-si dea seama ce se petrece l-am lovit peste ceafa, facandu-l sa pice la piciorele mele inconstient. I-am luat cartela de acces si am deschis usa, apoi l-am tarat in interior si l-am bagat intr-o alta camera ca sa nu atraga atentia.
Am continuat sa merg pe colidorul ingust, dar lung iluminat artificial, uitandu-ma in dreapta si in stanga, incercand sa gasesc camera in care il tineau. Totul imi parea atat de familiar, incat picioarele mele ma duceau singure spre locul pe care il doream. Pana la urma am ajuns in dreptul unei usi securizate, fara geam. Nu stiu cum sau de ce, dar stiam ca se afla acolo. Am trecut cartela prin cititor si am deschis usa, intrand inauntru.
Intins pe pat si imobilizat se afla Noctis. M-am dus repede langa el si am desfacut legaturile ce-l tineau. Nu stiu de ce, dar parea mult mai mic si mai fragil asa. Fata ii era vanata intr-o parte si in dreptul arcadei avea sange inchegat, iar la gat avea un limitator de putere. Pe maini si pe picioare avea deasemenea mici vanatai cum fusese legat, dar nu pareau extrem de grave.
-Noctis! Noctis!
Baiatul isi deschise ochii de un albastru spalacit si ma privii confuz, apoi incepu sa se smuceasca ca sa scape.
Stai linistit. Sunt Zack.
-Zack? Idiotule! De ce ai venit dupa mine?! Daca te prind...
-Nu ma vor prinde. In plus...ti-am zis ca te voi proteja. Niciodata nu mi-am incalcat vreo promisiune si nu am de gand sa incep acum. Ochii i se marira cand ma auzi si-si intredeschise buzele dorind parca sa spuna ceva, dar niciun sunet nu se facu auzit.
De ce nu mai puteam sa-mi iau ochii de pe chipul sau? De ce simteam nevoia de a-l linistii? De a-l strange in brate. De ce nu ma puteam controla?
Mi-am dus mana in spatele capului sau, prinzandu-l de ceafa, apropiindu-l de mine pana ce buzele noastre s-au intalnit. Contactul fusese brusc, dur, devorator ca o scanteie care aprinde o intreaga camera si provoaca o reactie in lant. Buzele sale era la fel de moi, la fel de primitoare si delicioase ca si cu o zi inainte. Tanarul elibera tot aerul din plamani si se agata de umerii mei, raspunzandu-mi cu aceeasi intensitate la sarutul ce lua nastere. Nu ma indepartase. Si el ma dorea...asa cum eu il doream pe el. L-am tras mai aproape, pana ce ajunse la mine in brate. Picioarele sale imi incolacira talia, in timp ce mainile mele ii cuprinsera spatele ca sa-i ofere sprijin.
-Zack...murmura in secunda in care buzele noastre se dezlipira unele de altele pentru a lua o gura de aer. L-am privit in ochi, admirandu-le frumusetea. Nu mi-as fi imaginat ca vor avea o asemenea culoare: un albastru inchis, tulbure ce spre margini devenea aproape violet. Erau atat de frumosi, incat credeam ca ma voi pierde in adancurile lor.
Am zambit, dorind sa zic ceva, dar exact in momentul ala, niste agenti cu arme navalira in camera. Cu Noctis in brate m-am ridicat, feriindu-ma de glontele ce nu ezitara sa apara, ridicand apoi arma si impuscandu-i pe toti.
-Esti bine? Poti merge, il intreb ingrijorat. Noctis dadu din cap in semn ca da, dar parea confuz, pierdut in spatiu. Ma intrebam ce naiba de medicamente ii dadura de-l adusera in starea asta. L-am prins de mana si l-am tras afara din incapere, folosindu-mi corpul pe post de scut ca sa-l apar.
In fata noastra aparura alti agenti inarmati. Aerul din jur devenise mai apasator, aproape irespirabil. Intorcandu-mi privirea spre baiat, am vazut ca incearca sa-si concentreze energia pentru a-si activa puterile, insa inainte sa apuc sa-i spun ceva, cureaua metalica ce o avea in jurul gatului straluci, iar trupul sau fu imediat strabatut de o unda de electro soc.
-La naiba! zise printre dintii inclestati si se sprijini de mine. Nu..ma pot misca.
Vocea ii era slaba, dar controlata.
-Am de gand sa te scot de aici, chiar daca te iau pe sus. Zicand acestea l-am ridicat pe umar, inconjurandu-i piciorele cu mana dreapta in timp ce in stanga aveam pregatita arma. Nu mai incerca sa-ti folosesti sabiile. Ai un limitator. Cu cat concentrezi mai multa putere cu atat socul va fi mai mare, ii zic in timp ce am inceput sa alerg spre iesire, impuscand pe oricine imi iesea in cale.
Dar, la jumatatea drumului m-am oprit.
-Ce s-a intamplat? intreba Noctis.
-Fisierul tau. Trebuie sa-l sterg.
M-am intors, indreptandu-ma spre laboratorul central, unde stiam ca au toate datele. Ciudat sau nu, dar nu erau atat de multi soldati precum ma asteptam. Ca si cum ei vroiau ca eu sa sterg acel dosar. Am intrat fara sa ma gandesc in incaperea uriasa, impuscand oamenii ce stateau de paza la usile ei si m-am indreptat spre consola centrala. L-am lasat pe Noctis jos si am i-am tasta numele in baza de date, rugandu-ma sa-l gasesc repede si sa nu dau de prea multe protocoale de siguranta. Din fericire nu dura mult si ecranul urias fusese populat:

Noctis Lucius Caleum...
apoi doua randuri mai jos aparu un alt nume:

Noctis Strife Lockheart
Tata: Cloud Strife, subiect 224, Jenova Project
Mama: Tifa Lockheart, subiect 321, Rebirth Project.
Status: Jenova Soldier
Project Succesful
Soldier status: Activated

Inmarmurisem. Mainile imi tremurara cand am accesat instoria subiectului Jenova. Toate date disponibile aparura imediat.
Noctis era copilul lui Cloud si al Tifei si, mai presus de asta, era soldatul perfect. Trupul lui Cloud a suferit modificari dupa ce a fost folosit pe post de cobai in proiectul Jenova, dar, pana la urma, nu a mai respins celulele extraterestre. Cloud a fost prototipul soldatului Perfect, dar nu era fara cusur. Nu putea sa controleze adevaratele puteri care erau ascunse in sangele sau, pe cand Noctis...
Noctis mostenise, nu celule Jenova, ci insasi Gena Jenova, cum o numisera cei de la Shinra. Corpul sau nu avea sa respinga celulele pentru ca faceau parte din el, nu erau particole straine. Asa ca il dorisera si fusesera in stare sa scalde tot Midgarul in sange ca sa puna mana pe el. Totul era scris acolo. Cautarile...uciderea atator nevinovati, uciderea lui Cloud si a Tifei. El era ultimul supravietuitor al Midgarului din trecut.
Explicau in cele mai mici detalii cum ii omorasera parintii, cum o chinuisera pe Tifa...cum il scosesera din el cand avea numai 7 luni si, nu in ultimul rand, cum o serie de experimente esuate ii facura sa-l criogeneze, la fel ca pe mine, pana ce tehnologia le va permite sa-i manipuleze ADN-ul pentru a crea alti Soldati Jenova.
Trupul imi tremura atat de tare, incat credeam ca voi cadea din picioare. Mintea mi se golise de ganduri. El era...Noctis era...
-Esti fiul lui...esti fiul lui Cloud, am zis cu o voce inceata, intorcandu-ma spre el.
Insa baiatul parea mai socat ca mine. Ochii sai mari erau atintiti pe ecran si priveau pierduti imaginea celor doi oameni care ii erau parinti.
Nu-mi venea sa cred...cel pe care il cautasem, cel pe care trebuia sa-l protejez...era chiar el, apoi un nou gand isi facu loc in mintea mea, ce reusi sa ma sperie si mai mult.
Doamne, il sarutasem pe fiul lui Cloud!


Capitolul 11

Priveam socat imaginea parintilor mei naturali. Toti anii acestia am fost mintit in fata si mereu mi se spunea ca am mostenit aceste trasaturi de la bunicul meu si ca nu as fi fost scos din pantecul Tifei la sapte luni. Simt cum toata frustarea, minciuna in care am trait, tradarea mi se transformasera intr-o furie atat de puternica, in cat am devenit un vulcan gata sa erupa dintr-o clipa in alta. Ma ridic in picioare, iar cureaua de la gat incepu sa straluceasca puternic, dar electro-socurile nu ma atingeau  defel. In fata ochilor mei se aflau chipurile zambitoare ale parintilor meu, iar tata tinea mainile protector pe pantecul plinut si rontund al mamei, care tinea la randul ei, mainile peste ale sotului ei. Aparu in clipa urmatoare chipul socat a lui Zack de aflarea vesti si pe urma pe Shephiron cum imi ucidea familia originala si noul amic. Din ochiul drept aluneca pe obraz o lacrima cristalina ce facu contact cu podeaua de metal, spargandu-se in mii de picaturi. Il vad pe brunet cum spunea ceva si facea gesturi disperate spre gura de ventilatie, dar cuvintele sale nu imi ajungeau la creier. Deodata ecranul computerului princimal exploda si un sunet de arma incarcata ma trezi din amorteala si inertia in care am intrat. M-am intors cu fata spre intrarea in aceea sala, vazandu-l acolo pe nenorocitul ala de Shephiron, stand in spatele agentilor cu armele pregatite. Scot un sunet animalic si in acel moment peretii din jurul meu scoasera un sunet infundat si se crapara, iar podeaua se zguduia, parca ar fi cutremur. Cureaua din jurul gatului meu, exploda, ranindu-ma superficial, dar nu ma interesa acest lucru. Tot trupul era incordat, in timp ce ochii mei de un rosu-sangeriu-aprins, erau incarcati de energie pura, provenita din ura ce o simteam pentru Shinra si pentru acel idiot de criminal ce si-a luat talpasita. Fac un pas, scot un tipat de lupta si oamenii se evaporasera in cateva mini-secunde. Peretii si tavanul exploda in mii de particole, la fel si jumatate din cladire, iar podeaua devene un crater sub picioarele mele desculte. Stateam in aer, usor aplecat in fata, gafaind, in timp ce din nas imi curgea sange, din cauza presiunii energiei din interiorul meu. Nu imi venea sa cred ca levitam cu ajutorul puterilor mele. Imi atintesc privirea spre Zack, ce statea intr-un colt si ma prevea tupefiat, din cauza puterii ce o aveam in mine. Ii zambesc usor, apoi totul se intuneca inaintea ochilor si eu am cazut intr-un intuneric nemarginit...

Deschid ochii si clipesc de cateva ori, apoi ma ridic repede in fund, iar capul incepu sa vajaie amenintator de tare, facandu-ma sa scot un mic scancet de suprindere.
- Ia-o usor, aud glasul bland a lui Zack, iar mainile lui se asezara pe umerii mei, fortandu-ma sa ma intind la loc pe pat.
Ma intind la loc si imi intorc capul intr-o parte, uitandu-ma la poza cu parinti mei naturali, care era intoarsa spre mine. Probabil s-a uitat tanarul la ea, cat timp am dormit si a pus-o asa, cand m-am trezit. Imi ridic privirea si intalnesc ochii minunati ai brunetului, care ma priveau tristi, ganditori si usor suprinsi, fiindca nu era tot una sa afli ca te-ai sarutat cu persoana pe care ar trebui sa o cauti si in gaura de sarpe.
- Zack, il intreb pe un ton ragusit si spart, sperindu-ma si pe mine de el. Cum erau parinti mei? Adica Cloud si Tifa, continui, cand am vazut nedumerirea pe chipul sau.
- La caracter semana intr-un fel cu tine, dar nu avea atata calm si rabdare sau poate a primit-o cand a mai inaintat in varsta. In fine, ai mostenit ochii si o mare parte din caracterul sau, imi spuse cu un suras stengaresc pe buzele acelea catifelate, moi, dulci si calde. Tifa era iubitoare, grijulie, usor rusinoasa cand ma apropiam eu sau Cloud de ea si mereu ii ajuta pe cei care aveau nevoie, mai spuse, dandu-mi de inteles unde am mostenit parul si acea mica puditate fata de persoanele ce se apropiau foarte brusc de mine.
- Ce a fost intre tine si tata? Il intreb deodata, fiindca mereu se uita staruitor la imaginea blondului sau in ochii mei. Nu incerca sa ma minti, fiindca mi-am dat seama cand vorbesti despre el, ti se lumineaza fata, ii tai elanul si el isi atinti privirea pe geam, privind ganditor.
- Eu cu Cloud am fost intr-un fel amici cu benefici. M-am culcat de cateva ori cu el, dar dupa asa-zisa moarte, Cloud si-a concentrat se pare intreaga atentie asupra Tifei, spuse si se ridica in picioare de pe scaun, luand o patura de pe celalalt pat. Esti multumit? Ma intreba ironic si usor iritat, acoperindu-ma si infofolindu-ma ca pe un copil mic.
Il vad cum vrea sa iasa din camera, dar l-am oprit intrebandu-l unde se duce si mi-a raspuns scurt ca se duce sa imi faca ceva de mancare. Am aprobat scurt si am asteptat pana a iesit din camera si m-am dat jos din pat. Picioarele imi tremurara usor, dar cu o vointa de fier m-am dus la dulapul din camera, scotand de acolo niste haine de ale mele. Dupa un dus scurt, am inceput sa ma imbrac, iar cand sa iau maioul pe mine, intra Zack cu o tava cu mancare fierbinte pe ea.
- Parca ti-am spus sa stai in pat... Noctis ce faci? Ma intreba, cand am lasat maioul pe scaun si m-am indreptat spre el.
- Te rog, am soptit, apoi i-am luat chipul in maini, tragandu-l spre mine.
L-am sarutat apasat pe buzele acelea senzuale, dandu-le contur cu limba, uimindu-ma si pe mine de acest curaj ce l-am capatat din senin. Simt cum vrea sa ma indeparteze, l-am muscat incet de buza inferioara plin de dorinta, apoi l-am lasat sa se indeparteze de mine.
- Nu stiu ce joc este asta, dar ti-as sugera sa incetezi in acest moment, ca avem treburi mai importante decat sa ma sarut cu fiul vechiului meu prieten! Marai, minjind ochii, facandu-ma sa ma incrunt.
- Bine atunci, Domnule Atitudine, afla ca Shephiron este in viata si va veni dupa noi, spun ironic, apoi il arunc afara din camera, inchizand usa cu cheia.
Ma pun intr-un colt al camerei, strang genunchi la piept, imi pun fruntrea pe ei si incep sa plang in liniste, fara nici un zgomot. Aud stomacul cum scoase un sunet de protest, fiindca simteam mirosul mancari, ce ma facu sa explodez in aer tava cu de ale gurii, imprastiind continutul pe pereti, tavan si podea. Macar asa nu voi mai avea grija mancarii...


Capitolul 12

Trecusera aproape doua zile de cand scapasem din sediul Shinrei, dar inca nu-mi revenisem din socul descoperirii. Noctis era fiul lui Cloud. Asta imi repetasem incontinuu de cand eram aici, dar nu-mi venea sa cred. Cu cat repetam de mai multe ori cu atat imi venea si mai greu sa cred.
Ar fi trebuit sa fiu fericit pentru ca il gasisem si pentru ca am reusit sa-l scot intreg din Shinra, dar eram al naibii de frustrat. Acum ce mai urma sa fac?
Ceea ce simteam...nu era permis. Nu ar fi trebuit niciodata sa se intample si totusi se intamplase, iar acum trebuia sa suport consecintele, atat eu, cat si el. Lasand asta deoparte, Sephiroth era in viata si mult mai puternic decat la ultima noastra intalnire. Shinra probabil ne cauta si in gaura de sarpe, iar Noctis se baricadase in camera aia nenorocita si nu mai vroia sa iasa. Deci lucrurile mergeau al naibii de bine.
Am lovit cu pumnul in perete, enervat de propria mea prostie si m-am dus inca o data la camerei, incepand sa bat usor.
-Noctis?
Nu am primit niciun raspuns. Nu stiu de ce ma mai miram. Nu primisem niciun raspuns nici zilele trecute si probabil nici nu aveam sa primesc. Dar asta nu ma impiedica sa incerc in continuare.
Nu ti-e foame?
Din nou liniste.
Jucam jocul asta de prea mult timp. Iesi afara de aici sau voi sparge usa si te voi lua pe sus. Promit!
Sunetul a ceva ce se lovi de usa, apoi se sparse in mii de bucatele imi atrase atentia. Si asta era un raspuns.
Chiar daca credeam ca se comporta ca un copil, intr-un fel il intelegeam. Nu e usor sa afli ca toat viata ta a fost o minciuna, ca parintii tai adevarati si toti oamenii din Midgar au fost macelariti pentru ca un nebun sa pana mana pe puterea ta. Iar pe langa astea sa vezi ca persoana cu care te-ai sarutat te refuza imediat ce afla cine sau mai bine zis ce esti cu adevarat. Da, avea destul motive ca sa fie suparat pe lume si pe mine.
Am oftat din adancul sufletului si am vrut sa ma intorc cand un sunet distinct, aproape ca o explozie, dar care se auzea de la departare mi-a atras atentia. Am ascultat in continuare, asteptand o noua miscare, dar in jur se lasa o liniste bizara.
Apoi dintr-o data peretele opus mie disparause, fiind aruncat in aer. Suflul de aer fierbinte ma lovi din plin si ma catapulta prin usa camerei unde s-a baricadat Noctis. Am injurat cand spatele meu a facut contact cu peretele, dar nu aveam timp de mai multe, caci o poaie de gloante se napusti asupra mea. Nu ma puteam misca la fel de repede ca de obicei asa ca am inchis ochii si am asteptat. Insa nu am simtit nicio durere. Cand i-am deschis, cateva momente mai tarziu, l-am vazut in fata mea pe Noctis, iar de jur impresujurul nostru un scut format din sabiile sale.
Aer era plin de o energie negativa care pulsa la cea mai mica miscare, amenintand sa distruga totul in jur, la fel cum se intamplase in urma cu cateva zile. Nu puteam sa permit una ca asta.
Noctis avea mult mai multa putere decat stia sau decat era capabil sa controleze. Daca continua in felul acesta...trupul ii va ceda.
Tanarul misca o mana si toate armele soldatilor fusesera maturate din bratele lor si transformate in simple particole de materie care pluteau in aer. Mai misca o data mana si babratii din fata sa disparura instantaneu, transformandu-se in molecule de apa.
-O sa va distrug pe toti pentru ce ati facut!
Am putut sa aud foarte clar vocea tanarului. Era dura, calma si deosebit de infioratoare. Chiar si pentru mine.
M-am ridicat in picioare si l-am apucat de mana. Am simtit imediat impulsul energiei pe care o emana trupul sau, dar am ignorat durerea si l-am tras la mine in brate.
-Gata, calmeaza-te! i-am soptit cu o voce blanda la ureche. Totul va fi bine...
Ezitand, mainile sale se agatasera de bluza mea de care stransera, apoi isi lasa capul in jos sprijinit de umarul meu. Incet, incet atmosfera din jurul nostru se limpezii. Dar nu aveam timp de pierdut...am apucat una dintre sabii, apoi pe Noctis de mana si l-am tras spre iesirea imrpovizata pe care soldatii binevoisera sa ne-o ofere, dar exact inainte de a iesi afara, tanarul se smuci din stransoare mea si se intoarse inauntru.
Ce faci?! Trebuie sa plecam de aici! am strigat dupa el. M-am intors si eu, dar deja era in urma mea. In brate tinea strans poza pe care amandoi o privisem de atatea ori.
-E singura mea poza cu ei. Nu vreau sa o pierd.
I-am zambit, apoi i-am ciufulit parul ce oricum ii statea in toate partile. Nu protesta, dar cand l-am atins incepu sa se clatine pe picioare. Asa nu avea sa ajungem prea departe.
Cu coada ochiului am vazut deja alti soldati aproapiindu-se, asa ca l-am indemnat pe tanar sa faca un lucru un pic neortodox: sa arunce in aer cladirea.
Nu zisese nimic, doar isi ingusta ochii a caror culoare deveni iar rosie, iar cateva secunde mai tarziu intreaga cladire cu toti cei prezenti inauntru era in flacari.
-Noctis, imi pare rau. Baiatul isi intoarse privirea confuza spre mine, dar incainte sa poata spuna ceva i-am dat un pun in stomac, facandu-l sa-si piarda cunostiinta. L-am ridicat pe umar ca si cum nu ar fi cantarit nici macar un kilogram, apoi m-am indreptat spre oras...
Intr-un final am gasit o masina care, dupa parerea mea, nu ar fi atras atentia. Am deschis-o, l-am asezat pe bancheta din dreapta si am pornit-o din loc. Speram ca proprietarul sa nu se supere prea mult. Nu aveam de gand sa o fur...doar sa o imprumut. O voi lasa pe mariginea unui drum, imediat ce ne vom departa destul de mult de Midgar si Shinra.


Cand Noctis isi deschise ochii era deja intuneric. Masina se afla la cateva mile in urma noastra. Restul drumului l-am facut pe jos. In urma cu aproape o ora am hotarat sa poposim aici. Era o zana destul de retrasa si situata pe o movila de pamant, de unde puteam sa vad daca s-ar fi apropiat cineva.
-Unde suntem? Ce s-a intamplat? Noctis se ridica in sezut si matura cu privirea intreaga intindere, apoi si-o atinti asupra mea.
-Departe de casa...si momentan in siguranta, i-am raspuns zambind. M-am asezat langa el, dar nu am putut sa-l privesc in ochii ce acum erau din nou de n albastru limpede. Stiam ca imediat ce o voi face, ma voi pierde in ei si nu voi fi in stare sa ma controlez. Nu vroiam sa-l dezamagesc si sa-l fac sa ma deteste si mai mult decat atat.
-Ma urasti?
Vocea sa soptita si usor tremuranda imi atrase atentia si ma facu sa-mi intorc ochii spre el. Statea aproape cu spatele la mine si privirea sa urmarea linia orizontului unde ziua se imbina cu noaptea.
-De ce te-as uri?
-Din vina mea au murit...toti. Toti acei oameni au murit pentru ca eu urma sa ma nasc. Cloud...tata a murit pentru a ma apara. Nu aduc decat distrugere...poate era mai bine sa-i las sa ma prinda. Ofta de cateva ori, isi ridica picioarele la piept, le inconjura cu mainile si-si lasa capul sa se odihneasca pe ele.
-Nu a fost vina ta, Noctis. Nu am de ce sa te urasc. Zicand acestea, m-am apropiat si mai mult de el si m-am asezat in spatele lui, apoi fara sa mai zic nimic, l-am tras la mine in brate.
-Ce faci?! Tanarul parea sa ezite, dar imediat ce mainile mele l-au prins in stransoarea lor isi lasa capul sa se odihneasca pe umarul meu. Mi-am ridicat mana, incepand sa-l mangai pe par, pana ce baiatul isi ridica privirea intrebatoare spre mine, apoi fara sa ma mai gandesc la consecinte, mi-am unit buzele cu alea sale. Erau atat de moi, de calde si de primitoare incat nu am reusit sa rezist tentatiei de a le mangaia cu limba, de a le gusta pe deplin gustul de care devenisem dependent. Tanarul suspina si-si intredeschise gura, lasandu-ma sa-l patrund, sa-i violez intimitatea ce ma facea sa doresc si mai mult.
-Imi pare rau ca te-am indepartat...dar cand esti atat de aproape de mine nu ma pot controla. Vreau sa fi in siguranta, iar daca eu imi pierd capul...nu pot sa-ti garantez siguranta de care ai nevoie. Iarta-ma.
Mi-am plecat privirea frustrat din cauza lipsei mele de retinere. Nu era normal sa ma comport asa, nu era sanatos pentru nici unul dintre noi.
-Nu-mi pasa! Am vrut sa-i mai spun ceva, dar tanarul lua initioativa si-mi acoperi buzele cu ale sale, dand nastere la un sarut timid, dar care mie imi dadu toate simturile peste cap. Am oftat si l-am impins usor pe spate intinzandu-l pe pamantul ce inca purta amprenta caldurii din cursul zile, apoi m-am lasat si eu peste el. Ochii sai capatasera deja o nuanta mult mai inchisa de albastru care pe alocuri se transforma in verde, apoi in violet. I-am zambit ca sa-l linistesc, dar in loc sa-l sarut pe buze, mi-am concentrat atentia pe gatul gratios arcuit. Am prins pielea fina intre dinti si am strans de ea pana ce i-am auzit suspinul. Isi trecu degetele prin parul meu si prinse de suvitele lungi de care tragea de fiecare data cand eu il muscam. Trupul i se arcuia spre mine, cerand parca mai mult de cat ii ofeream, instingandu-ma, facandu-ma sa-mi depasesc limitele. Constiinta imi urla sa incetez aceaste nebunie, dar trupul nu vroia sa o asculte, nu mai putea sa o asculte.
Mi-am coborat una dintre maini in jos, dezmierdandu-i torsul prin materialul subtire al tricoului, pana ce am ajuns intre picioarele pe care le tinea usor desfacute. Cand l-am atins acolo gemu si-si inchise ochii. Am strans de locul sensibil, zambind cand mi-am dat seama cat de doritor este si el...
-Noctis...tanarul is deschise ochii tulburi si ma privi in asteptare. Te vreu! Dumnezeu sa ma ajute, dar te vreau!
Nu-mi raspunse. Cel putin nu prin cuvinte. Isi incolacii mainile in jurul gatului meu si ma trase spre el pana ce buzele sale le gasira pe ale mele...


Capitolul 13

Limba mea se mangaia frenetic de cea a lui Zack, incat buzele noastre s-au contopit intr-o singura forma, cea a placerii absolute, dar se desparteau cand ne schimbam pozitia capului, tragand in acelasi timp aer in piept. Buzele sale, gustul gurii lui, dulceata limbii, ma faceau sa tanjesc dupa ele, ca un drogat dupa doza de drog zilnica, dar acest drog nu era daunator organismului si doar a inimi si... ma rog intr-o parte mai speciala a corpului. Degetele sale imi mangaiau organul prin pantaloni, intarindu-l, facandu-ma sa ma inrosesc si mai rau la fata decat eram. Imi cobor o mana pe spatele sau, mangaindu-l usor pe coloana, facandu-l sa se arcuiasca, apoi ii simt degetele reci sub tricoul ce il purtam, ca pe pelerina am dormit. Strang materialul ce ii acoperea trupul in pumn, dezvelindu-i o parte din pielea spatelui musculos.
- Ahhh, suspin usor, cand aratatorul si degetul mare imi prinse unul dintre sfarcuri si incepu sa il roteasca usor.
Imi dadu tricoul jos si apoi isi dadu si pe a lui, fiindca eu eram usor rusinos la chesti din astea mai intime, mai ales cu o persoana de acelasi sex cu mine. Imi apuca cu buzele unul dintre sfarcuri, incepand sa il linga apasat, sa il muste suav, sa il roteasca atent si sa il suga lacom, facandu-ma icnesc de cateva ori de placere. Dupa ce il intari, trecu la celalalt sfarc, aplicandu-i acelasi tratament, intarindu-l.
- Ce faci? Exclam speriat cand incepu sa imi mestereasca la pantaloni, iar focul palpaii amenintator, facandu-ne pe amandoi sa ne indreptam privirile speriate spre el.
- Noctis, puiule, calmeaza-te, ca nu te ranesc, sopti usor brunetul, apoi ma saruta pe buze. Ai incredere in mine, mai adauga, privindu-ma cu ochii aceia minunati, care ii iubeam nespus de mult.
Aprob din cap, apoi las pleoapele in jos, lasand corpul la indemana lui Zack. Simt partea de jos a corpul fusese descoperita, iar degetele brunetului mangaindu-mi pielea, urmata de buzele sale pe barbatia mea, incalzandu-mi automat obraji, care erau destul de rosii. Picioarele sunt indepartate si ridicate, dar le incord si vreau sa le strang la loc, prizindu-i trupul intre ele.
- Ingeras relaxeaza-te, ca o sa te doara mai putin, imi spuse, iar creierul meu ii urmara intocmai instructiunile relaxandu-mi picioarele. Si soldul scumpete si soldul, imi mai spuse.
Deschid ochii pentru cateva secunde, cand ii simt membru la intrare in trupul meu, apoi ii inchid din nou. Scap un scancet infundat de durere, cand barbatia lui intra in mine si inainta milimetru cu milimetru in interiorul meu. Zgarii cu unghile pamantul inca fierbinte, dar tot crapat de la arsita soarelui, incercand sa imi ascund puterile cat de mult posibil ca Shinra sa nu ne depisteze.
- Ahhh! Gem puternic cand intra cu totul in mine.
Era ciudat sa il simt in interiorul meu, pulsand de energie si vrand sa ma simta tot timpul. Buzele sale incepura sa imi sarute gatul, obrazul si maxilaru, numai sa ma relaxez din nou.
- Fa-o. Nu stiu cat rezist sa le tin in frau si daca le dau drumul, te vor rani. Te rog, soptesc pe un ton secatuit de puteri.
Incepu sa se miste in interiorul meu, iar eu mi-am muscat buza inferioara ranind-o pana la sange. Fiecare in mine era un chin, un adevarat infern, dar pe de o parte era un infern placut. Dupa putin timp simt ceva cald in interiorul meu, semn ca s-a eliberat. Se retrase cu grija, dar eu aveam senzatia ca este inca acolo, miscandu-se. Incep sa respir usor si calm, pentru ca puterile sa dispara. Ma fac ghem in bratele lui Zack si adorm imediat, obosit.

- Sigur ca nu ai fost antrenat ca si Soldat? Ma intreba Zack, in timp ce ne mergeam pe jos pe autostrada, spre munti Zainer, ce se vedeau la orizont, dar mai era cale lunga pana la ei.
- Nu am antrenament de Soldat, dar am fost intr-o tabara de copii in deset, cand aveam doispe ani si de la trei ani am invatat sa lupt, ii raspund simplu, in timp ce asa-zisul palton din piele, intors pe dos si pe cap tricoul, facut turban.
Mergeam de mai bine de jumatate de zi pe jos si nu am dat de nici o asezare omeneasca pentru a cere macar o sticla de apa si asta nu prea era de bine. Deodata trecu un tir de marfa pe langa noi, iar soferul opri, scotand capul pe geam, alaturi de o tipa.
- Batieti incotro mergeti? Intreba barbatul de vreo patruzeci si ceva de ani, cand am ajuns in dreptul sau.
- In orasul Kasan din muntii Zainer. Mergem la bunica noastra. Masina ni s-a stricat si cautam un motel ca sa o sunam sa ii spunem ca nu putem sa ajungem la timp la inmormantare, mint eu cu nerusinare absoluta, iar Zack incuviinta automat din cap.
Barbatul ne facu semn sa ne urcam in spate, fiindca noi puteam trece oricand ca si frati-gemeni, datorita ochilor nostri albastri, dar si a parului nostru. Urcam in spate si tanarul se aseza pe o lada, apoi ma trase sa stau pe picioarele sale, fiindca fundul inca ma durea de la partida de aseara. Imi pun capul pe umarul sau, adormind imediat, fiind obosit dupa un drum prin desert, de la rasaritul soarelui pana la amiaza fara opriri.

O frana brusca ma trezi, iar printr-o micuta statie, am fost informati ca niste politai vor sa controleze camionul, inainte de a putea sa parcheze la un motel. Ce fain.
- Hai sa ne ascundem, dar stai foarte aproape de mine, fiindca voi incerca ceva si nu stiu daca voi ramane constient fara mancare sau apa, ii murmur, iar brunetul injura destul de urat in soapta.
Mainile sale imi incercui talia si brunetul isi lipi pieptul de spatele meu. Usa se deschise, iar corpul meu incepu sa straluceasca usor in culoarea albastra si ne-am evaporat in neand. Particolele moleculelor noastre s-au indreptat pe langa agentii Shinra si sofer, trecand pe langa cabina, unde femeia citea pe mobil sa le lase un pachet cu mancare si apa la un damp din apropiere. Moleculele mele se indretara spre acel damp, materializandu-ne din semin. Zack pica pe spate, gafaind si icnind din cauza socului de a fi teleportat cu ajutorul puterilor mele. Tusesc usor, apoi ma sterg cu dosul manusi pe fruntea transpirata, chicotind usor. Am realizat ceva cam imposibil. Am putut teleporta o persoana cu mine.


Capitolul 14

Ma simteam ca si cum as fi fost rupt in bucatele, apoi reasamblat la loc de mana unui profesionist dibaci. Fiecare molecula din corp imi urla de durere. Plamanii nu mai reuseau sa se umple de aer. Capul imi bubuia, iar manile si picioarele imi erau amortite de tot si reci sau, cel putin asa le simteam eu. Am tusit de cateva ori si am incercat sa ma ridic de pe jos, dar imediat lumea se invarti in jurul meu, asa ca m-am lasat inapoi jos pe pamantul ferbinte.
M-am intins pe spate si am inchi ochii, incercand sa-mi linistesc bataile repezi ale inimii ce dorea sa-mi iasa din piept.
Ce naiba se intamplase acolo? Stiam ca unii au puterea de a se teleporta, dar nu pot sa o faca decat cu propriul trup. Orice corp strain ce era teleportat risca sa fie distrus imediat ce moleculele se rearanjau. Nimeni nu reusise sa faca asta...pana acum. Noctis il teleportase, dar asta nu inseamna ca scapasera de tot de necazuri. Probabil acum aveam mai multe...
Trupul sa nu era facut pentru a fi teleportat. Era slabit...prea slabit si ca sa-si tina capul drept, dar pentru a face si altceva! Membrele le avea paralizate, insa spera ca era o paralizie temporara datorata socului.
-Zack...Zack, esti bine? am auzit pasii sai apropindu-se de mine, apoi l-am simtit lasandu-se jos pe pamantul fierbinte. Imi lua capul si-l aseza pe picioarele sale, apoi i-am simtit mana pe fata mea. Ma mangaia intr-un mod atat de balnd incat imi dadea o stare de somnolenta.
-Sunt bine...doar obosit, am mormait cu jumatate de gura.
-Va trece...asa m-am simtit si eu prima data cand m-am teleportat. Ma ridica inca un pic, sprijinindu-ma de pieptul sau, apoi deschise ceea ce eu am ghicit ca e o sticla de apa. Mi-o duse la gura si imi dadu sa beau putin, dupa care ma reaseza in pozitia initiala.
Pentru o lunga perioada peste noi se lasa linistea. Nu stiam ce sa-i spun, asa ca m-am multimit sa stau rezemat de el, sa-i ascult ritmul respiratiei si sa-i simt caldura trupului. Ma simteam bine langa el...in siguranta...poate chiar fericit.
Cand mi-am dat seama ca temperatura incepu sa scada, am strans din dinti si m-am ridicat. Lumea inca se invartea cu mine, dar nu asa de rau ca inainte. Tanarul ma indemna sa ma sprijin de el, ceea ce am si facut pana ce am ajuns sa stau pe picioarele mele.
Tremuram tot si aveam o senzatie de rau la stomac destul de accentuata, dar nu am bagat-o in seama. Nu mai aveam timp de poposit. Trebuia sa ajungem la munti, unde, macar pentru o vreme am fi fost in siguranta.
-Zack...sigur esti bine? Vocea sa usor ingrijorata ma facu sa ma incrunt, apoi sa-i zambesc.
-Da...n-am nimic. Hai sa mergem. Inca aveam drum lung de batut.
Am inceput sa merg in directia muntilor, incercand sa maschez pasii nesiguri pe care ii faceam. Noctis ma urma.
-E prea lung drumul. Ne va lua o vesnicie sa ajungem acolo.
-Nu si daca facem rost de o masina. Cunosc locul asta. In fata noastra e un mic orasel. Vom imprumuta o masina de acolo.
Tanarul ridica din umeri, dar nu mai zise nimic altceva, asa ca am continuat sa mergem in tacere.
Cand luna era pe cer, ajunsesem si noi in oraselul pe care il mentionasem mai devreme. Din fericire, am gasit imediat o masina, pe care am imprumutat-o...pornind-o din fire, iar in scurt timp ne aflam iar in drum spre muntii care ne promiteau adapost...de aceasta data mergand cu o viteza mai mare.
-Vom fi in siguranta acolo...imediat ce vom ajunge in temple.
-Ce temple? Mi-am intors privirea spre Noctis, ce se uita ingandurat pe geam.
-Cand eram mai mic, bunicul meu ma adus o data aici si mi-a povestit de niste temple, unde doar cei alesi puteau intra.
-Cei alesi? il intreb ridicand spranceana sarcastic. Si cum se presupune ca le vom gasi?
-Nu e greu, daca ajungem acolo noaptea. Ziua nu le poti vedea din cauza mirajelor. Cand caldura e prea mare, mintea iti joaca feste, iar ochiul nu mai vede adevarul. Multi au trecut pe langa ele, fara sa le observe.
-Esti sigur ca le poti gasi?
-Da, foarte sigur. Ti-am spus...am mai fost acolo. Tacu pret de cateva momente, apoi isi indrepta privirea spre mine. Nu arati bine. As putea sa conduc eu si tu sa te odihnesti...
-Nu. Imediat vom fi acolo. Voi dormi un pic ca sa-mi revin. Nu-ti face probleme.
Chiar daca zisesem asa ceva...minteam. Ma simteam din ce in ce mai rau. Vedere mi se incetosa, iar pe fata mi se prelingea transpiratia de parca erau 40 de grade in masina nu 10. Imi venea sa vomit si ma rugam sa ma pot abtine pana ce vom ajunge acolo. Nu mai aveam nevoie si de alte necazuri...

-Zack, intinde-te aici. Tanarul ma ajuta sa stau jos, apoi se lasa langa mine si ma privi ingrijorat. Ajunsesem in urma cu aproape jumate de ora in fata templelor. Lasasem masina un pic mai departe, dar nu trebuia sa ne facem prea mult griji in privinta ei, caci exact inainte sa oprim incepuse o furtuna de nisip. Pana dimineata va fi ingropata si orice urma care ar duce la noi va fi acoperita.
Insa nu toate lucrurile mergeam asa de bine. Imediat ce m-am dat jos din ea, picioarele ma lasara si am cazut pe jos, nemaifiind in stare sa ma ridic. Cu ajutorul lui Noctis am reusit sa ajung pana aici, dar mi se paruse un efort supraomenesc.
Avea o privire atat de ingrijorata incat imi venea sa intind mana si sa-i mangai fata ca sa-l linistesc, dar in starea care eram, pana si acest mic gest mi se parea imposibil. Buzele i se miscau incontinuu, dar nu intelegeam ce spune...apoi privirea mi se intuneca si am fost cuprins de intuneric.

-Zack, ce naiba! Nu-mi spune ca dormi in post?! Am simtit o mana cum trage de mine ca sa ma trezesc, dar vroiam inca sa dorm. Cand am vazut ca tot insista am deschis ochii somnoros si l-am privit pe blondul ce se uita incruntat la mine.
-Lasa-ma sa dorm, Cloud. Inca e devreme, m-am plans intorcandu-ma pe partea cealalta.
-Ce fel de soldat mai esti si tu? Hai, sus. Trebuie sa ne intalnim cum Angeal inc cateva ore. Daca nu ne grabim, va pleca fara noi.
-Unul extrem de somnoros, am raspuns, dar m-am ridicat din pat. Bine...bine...plecam.
Tanarul incepu sa rada cu pofta de mutra mea somnoroasa. Am vrut sa-i mai spun ceva, dar imaginea lui imi fugi din fata ochilor.
"Zack...Zack! revin-o-ti! Zack!!"
Vocea ma striga era cunoscuta...se asemana cu a lui Cloud, dar nu era a lui. De asta eram sigur. M-am uitat in jur, dar nu am vazut pe nimeni. Eram in desert. In Midgar...cum ajunsesem aici?
In scurt timp vocea pieri. Mi-am lasat privirea in jos si am vazut chipul lipsit de expresia a lui Cloud. Nenorocitii din Shinra ii facusera asta!
Nici macar nu ma mai recunostea...Cloud pe care eu il cunosteam nu mai era prezent. Am oftat, apoi i-am ciufulit parul blond.
-Ramai aici, prietene. Isi ridica privirea goala spre mine, iar eu i-am zambit, dupa care m-am indepartat.
Locul era plin de agenti Shinra. Nu puteam sa-i lasa sa puna mana pe Cloud. Vroiam sa-mi salvez prietenul...trebuia sa o fac.
-Pretul libertatii e mare, am murmurat aducandu-mi sabia in fata...Am ramas asa cateva momente, gandindu-am la nebunia pe care eram pe cale sa o fac. Nu aveam sa scap viu de aici, dar Cloud avea inca o sansa.
Fara sa mai dezbat, am alergat spre ei, doborand trei dintr-o lovitura. Dar erau mult prea multi, si foarte bine inarmati. Lupta asta era sortita esecului...
Simteam fiecare lovitura, fiecare glont, dar am continuat sa lupt, lovind in drepta si in stanga...pana ce trupul imi ceda, iar eu am cazut neputincios pe pamantul ce imi era scaldat in propria-mi balta de sange...


Capitolul 15

- Zack! Zack! Zack, trezeste-te! Strigam pe brunet, lovindu-l usor peste fata, dar aud niste pasi ce se apropie, ce ma facu sa ma incord. Daca faci un pas, vei fi zdrobit intr-o clipa! Marai amenintator spre persoana ce era la vreo trei metri in spatele meu.
- Nu vreau sa iti fac rau pustiule. Am venit aici, ca l-am vazut pe Zack si vroiam sa ma conving daca este aevia sau iluzie, aud o voce domoala si calma, ce imi amintea de bunicul, dar a bunicului meu era mai groasa.
Ma intorc spre nou-venit si raman masca, vazandu-l in carne si oase pe Vincent Valentine, aratand exact ca acum saptezeci de ani. Aceleasi haine ciudate, acelasi par negru, lung pana la jumatatea spatelui, aceeasi ochi caprui-rosiatici, calmi si suspiciosi.
- Stai linistit Noctis, ca nu iti fac nici un rau. Sunt prieten cu Zack si am fost si cu tatal tau, spuse nou-venitul, facandu-ma sa mijesc ochii foarte suspiciosi.
- De unde sti numele meu? Ce este locul acesta? Cum de esti in...
- ... Viata? Ma intrerupse si eu dau afirmativ din cap. Sunt nemuritor, iar acest loc este un laborator vechi al Shinrei. Am spart codul lor si am aflat despre tine. Ma intreb cine ar fi crezut vreodata ca aceasta organizatie monstroasa ar merge arat de departe? Se intreba singur, privind un monitor acoperit de praf si panza de paianjen.
Vreau sa raspund, dar un icnet de durere ce veni din bratele mele imi atrase atentia spre tanar, care scuipa putin sange ce ma alarma. Incep din nou sa il zgatai si sa il strig, lovindu-l usor peste fata. Vazand ca asa nu merge defel, il sarut usor peste buzele acelea apetisante, calde si moi, iar corpul ii se destinse, iar el se linisti in sfarsit. Ma uit cu superioritate la Valentine, iar acesta imi spuse ca este o camera unde am putea sa il punem pe pat pentru a dormi comod. [i]Zack, ce s-a intamplat cu tine?...[/i]

Stateam in fata giganticului monitor si citeam tot dosarul lui Sephiron si a celor care s-a luptat cu el. Din cauza celulelor Jeneva, el a innebunit, iar cei trei idioti, Kadaj, Yazoo si Loz, erau niste progenituri, care au fost clonate. Deci clone s-au folosit pentru a rade de pe fata pamantului locuitorii orasului si potrivind prostiei asteia de fiser, vor sa faca clone dupa sangele meu.
- Ce? Exclam uimit, marind ochii cand am recitit de cateva ori aceasta informatie. Asta nu este posibil! Marai nervos, apoi trag aer in piept pentru a ma calma.
Aud niste pasi si ma intorc vazand un Zack buimacit, somnoros si tot ciufulit, ce ma facu sa ma ridic repede de pe scaun, sa ma duc la el si sa il sarut apasat pe buzele acelea apetisante si moi. Acest sarut nevinovat se transforma rapid intr-unul plin de pasiune si dorinta pentru mai mult, decat un mic sarut pe buze. Ma indepartez la o lungime de un brat de el si ii privesc chipul palid si supt ca la un vampir, facandu-ma sa ma gandesc la cat de mult sufera din cauza acelor amintiri. Il trag spre scaun, fortandu-l sa se aseze pe el si ii spun ca un vechi prieten de al sau, vrea sa il salute. Se incrunta si cand privi peste umarul meu, ramase masca.
- Vincent? Intreba, murmurand numele brunetului, cu ochii mariti din cauza socului.
- Salut Zack, vad ca ti-ai revenit cat de cat. Tanarul Noctis Strife are foarte multa grija de tine, incat vroia sa ma ucida, spuse barbatul pe un ton usor ironic, facandu-ma sa mijesc ochii.
- Stiu ca are grija de mine, fiindca si eu am grija de el, raspunse iubitul meu pe un ton mai cu vlaga, apoi imi pupa crestetul.
Ii zambesc tanarului, apoi ma ridic in picioare, ducandu-ma la monitor, citind mai departe despre proiectele Shinrei. Pana sa apar eu, toate cercetariile se concentrau asupra obligarii extraterestrului Jenova sa vorbeasca, pentru a le spune cheia unui Soldat Perfect ca el/ea. Vazand ca nu reusesc, doctorii m-au dezghetat si m-au bagat in pantecul sotiei lui Antonius, in locul fiului ei mort, ce a murit din cauza a nu stiu ce boli ereditare. Deci nu numai eu am fost mintit o viata intreaga, ci si Afrodita, chiar si Antonius. Oftez si citesc mai departe, cum Jeneva nu ar putea comunica cu nimeni sau nu vrea sa comunice cu nimeni in afara de...
- ...Mine, chitai suprins, atragandu-le atentia celor doi bruneti.
Zack veni rapid in spatele meu, prizandu-ma de mijloc si punand barbia pe umarul meu, citind si el informatia. Casca gura si apoi il privi pe Vincent, care era la fel de socat ca si noi doi. Inghit in sec, apoi ma indepartez de consola, ducandu-ma la iesire si ma proptesc ce tocul usii, privind stelele si luna cea misterioasa si rece. Atatea sacrifici, atatea lupte, atat de mult sange, doar pentru a face acel extraterestru afurisit sa vorbeasca despre A.D.N.-ul sau idiot sau sa ii invete pe oameni cum sa faca Soldati Perfecti. Urasc ca exist, fiindca din cauza mea, parinti mei au murit si in plus nu m-as mira daca Shinra i-ar clona...
- Baieti! Strig la cei doi si ma intorc cu fata spre ei, fiindca i-am auzit venind spre mine. E posibil ca Shinra sa fi clonat pe tata si pe mama, ca sa poata puna pe mine si pe Zack, le spun teoria mea, iar iubitul meu ingheta automat.
- N-are cum, fiindca i-as fi simtit, fiindca sunt telepatic..., dar se opri din teoria lui, fiindca isi dadu seama ca numai pe mine nu ma simte ca si fiinta, ci ca si obiect.
- N-ai cum sa-i simti, fiindca o data clonat, un subiect pierde automat contactul cu lucrurile simple din jur, iar tie iti apar ca obiecte fara viata, ii explic calm. Asteptati-va la cei mai rau, mai adaug si ma duc intr-o camera pentru a dormi ca eram foarte obosit.
Ma dezbrac de haine, ramand in boxeri si ma asez cu spatele la usa, acoperindu-ma cu o patura rece. Era asa de frig in acea camera, incat credeam ca sunt la Polul Nord. Dupa cateva minute niste brate calde imi inconjurara corpul, iar niste buze dulci imi atinsera senzual gatul. Ma intorc, cautandu-i buzele si le gasesc imediat, bucurandu-ma de aroma dulce a gurii sale. [i]Zack, cat pot sa te doresc si sa te iubesc...[/i]


***

Mi-am incolacit bratele in jurul trupului sau si l-am tras mai aproape de mine in incercarea de a-l incalzi. In camera era atat de frig incat credeam ca imi va ingheta sangele in vene. Noctis ofta, apoi isi intoarse capul spre mine, iar eu i-am dat un mic sarut pe buze.
-Dormi. Esti obosit. Ai nevoie de odihna.
-Zack...
-Niciun Zack. Vreau sa te odihnesti. Ne asteapta multe in viitorul apropiat.
Nu parea prea multumit, dar m-a ascultat. Si-a inchis ochii si in mai putin de 5 minute am putut sa-i aud respiratia regulata si adanca. Adormise atat de repede incat ma facu sa ma intreb cat de obosit fusese defapt. Era mai bine asa. Stiam ca ar fi vrut sa ma intreb ce am patit, dar nu eram in stare sa-i dau un raspuns. Nu puteam sa-i spun ca imaginea tatalui sau ma banutie si acum. Nu stiam cum va reactiona sau ce impresie ii vor face cuvintele mele. In mod sigur nu va intelege.
Ma simteam vinovat...pentru ca nu reusisem sa-l protejez, pentru ca indiferent de sacrificiile pe care le-am facut, el tot a murit. Cloud fusese cel mai bun prieten al meu, poate singurul in care mi-as fi pus increderea dupa tot ce s-a intamplat cu Angeal si Genesis. Si totusi, nu reusisem sa-l protejez. Nu facusem decat sa am las omorat. Nimic mai mult.
M-am desprins de el si m-am ridicat din patul improvizat. L-am acoperit atent cu o patura si dupa ce la-m mai privit inca o data, am iesit din incapere.
Asa cum ma asteptam, Vincent era acolo. Statea acolo si privea eranul urias pe care erau insirate diferite date despre subiectii folositi de Shinra in experimentele din trecut. Lista era mai lunga decat m-as fi asteptat.
-Cum te simti? Nu se intoarse spre mine. Tonul sau era dur, profund. Intr-un fel imi amintea de Angeal.
-Nu prea bine, am recunoscut eu. M-am asezat pe primul scaun pe care l-am vazut. Nu stiam daca va rezista sub greutatea mea sau nu, dar nu prea ma interesa. Mi-am dus mana la cap si am inceput sa-mi masez tamplele, incercand sa scap de migrena care ma supara inca de cand am reusit sa furam masina aia ca sa ajungem aici.
-E din cauza pustiului. Te-a teleportat, nu-i asa?
M-am incruntat cand am auzit ce ma intreba.
-De unde sti? Ti-a spus...
-Pot sa vad. Se apropie de mine si isi puse mana pe fruntea mea. Arzi. Se indeparta, merse pana la cel mai apropiat dulap si scoase de acolo o trusa e prim ajutor ce parea noua. O deschise si in scrut timp l-am vazut tinand in mana o siringa plina cu un lichid galbui.
-Ce vrei sa-mi dai? Ce naiba e chestia aia?
-Un catalizator. Te va ajuta sa-ti revi, daca te odihnesti, adauga imediat ca si cum m-ar avertiza. Fara niciun avertisment ma intepa in umar si goli siringa. Locul ma ardea, dar nu am zis nimic.
-Si daca nu ma odihnesc ce se va intampla?
-Uite ce e, Zack! Asta nu e unul dintre cele mai bune momente ca sa faci pe eroul. Esti norocos ca inca respiri. Niciodata nu ar fi trebuit sa te teleporteze! Vincent pufni dezaprobator si se reintorse cu chipul spre monitor.
-Nu prea aveam ce sa facem. A fost o situatie limita. In plus, nu sunt chiar atat de slab.
-Ba esti. Ai fost criogenat mai bine de 70 de ani. Exista repercursiuni. Structura ta moleculara a fost destabilizata, iar acum e intr-un haos total.
-Stiu, am zis oftand, dar ce e facut ramane bun facut. Nu mai putem schimba nimic. Am schimbat subiectul. Ai afla ceva interesant printre fisele alea?
-Nimic nou. Aceleasi experimente, aceleasi proceduri. Prea putini supravietuitori. Cu cateva exceptii desigur, adauga si se uita inspre incaperea in care l-am lasat pe Noctis dormind. Seamana cu el.
Pentru prima oara am reusit sa zambesc sincer.
-Da, seamana. Prima data cand l-am vazut, am crezut ca e Cloud.
-Esti sigur ca nu te-ai atasat de pusti pentru ca seamana cu el?
-Da. Seamana, dar sunt doua persoane diferite. Totusi, a reusit sa-i mosteneasca incapatanarea, am zis chicotind si aducandu-mi aminte de Cloud in primele zile ale prieteniei noastre.
-Si determinarea Tifei.
-Nu am cunoscut-o atat de bine pe Tifa. Probabil ai dreptate am zis ridicand din umeri.
-Ce ai de gand sa faci daca Noctis are dreptate?
-In legatura cu ce sa aiba dreptate? l-am intrebat incruntandu-ma.
-Daca l-au clonat pe Cloud...si vor sa-l foloseasca impotriva voastra. Ce vei face? Ai fi in stare sa-l omori.
Am tacut. Nu stiam ce sa-i spun. Oare as fi fost in stare? Privirea mi-a fost atrasa de o miscare usoara din partea stanga.
-Noctis? De ce nu vi aici?
Am putut sa-i aud oftatul, apoi tanarul se indeparta de perete si veni inspre mine si Vincent. Fata sa era serioasa si, in acelasi timp, ganditoare. In mod cert auzise discutia noastra. Se aseza langa mine, dar nu zise nimic, ci doar astepta.
-Deci, continua Vincent, ce ai de gand sa faci?
Noctis isi ridica privirea intrebatoare spre mine. Imediat ce ochii mei i-au intalnit pe ai lui, ezitarea a disparut.
-Il voi proteja, am zis privindu-l pe baiat. Indiferent cine mi se va impotrivi...il voi proteja!
Cuvintele mele aveau greutatea unei promisiuni sacre.


Capitolul 17

Stateam langa Zack si ascultam atent planul lui Vincen, cum sa patrundem in Shinra si sa o distrugem o data pentru totdeauna. Trag aer in piept si imi atintesc privirea spre buzele dulci ale iubitului meu, apoi ma ridic fara sa dau nici o explicatie, ducandu-ma la iesire si privind cerul noros al diminetii, brazdat cu tunete si fulgere. Oare cum voi reactiona cand imi voi vedea tatal in fata mea, vrand sa ma captureze sau sa ma distruga? Imi duc o mana dupa gat si mi-l masez, fiindca ma durea de la nenorocita aia de zgarda, ce mi-a delimitat foarte mult puterile. Nu m-as mira sa aibe chesti din alea pentru a controla clonele...
- Zack! Vincen! Am o idee! Strig la baieti, ducandu-ma la ei si zambind enigmatic. Daca Shinra l-ar clona pe tata nu l-ar putea controla, decat cu ajutorul unei zgarzi, asa cum am avut eu, le impartasesc parerea mea, iar cei doi se uitara unul la celalalt si inghitira in sec.
Dupa chipul lor se vedea ca aceasta teorie era cea mai rea dintre toate si mai de graba ar incerca sa demoleze cladirea Shinrei cu mainile goale, decat sa accepte acest lucru. Trag in aer in piept si imi cer scuze, apoi ma intorc pe calcaine, pornind spre un coridor lateral, afundandu-ma in intunericul de acolo. Scot o mica lanterna pentru a-mi lumina drumul. Ochii mei se uitau pe pereti zgariati si patrunsi pe ici colo de muschi, iar pe la coturi igrasie de inalta clasa. Aud mici chitaituri si vad sobolani cum se miscau de colo-colo, fugind din calea fascicolului de lumina. Se parea ca locul asta a fost abandonat pe bune, fiindca bunicul meu cand mi l-a aratat, imi spunea ca mai vin cei de la Shinra din cand in cand, doar pentru a arunca undeva cadavrele de la experimente.
- [i]Noctis[/i], aud un glas suav si dulce de femeie, ce ma facu sa ma uit in spate, dar nu era nimeni.
- Cine esti? Intreb si vocea mea se auzi ca un ecou printre pereti vechi de beton-armat.
- [i]Aici, fiul meu, creatia mea[/i], aud din nou vocea aceea ce venea dintr-un coridor lateral.
In urmatoarea simt cum o forta mai puternica decat a mea ma trage spre acel coridor, facandu-ma sa pasesc in gol si sa ma prabusesc in intuneric...

- Noctis, iubire, ma auzi? Auzeam prin vis glasul lui Zack si fata era stropita de ceva umed si rece. Crezi ca isi va reveni Vincent, il intreba pe vechiul sau amic, iar eu am plescanit in sec, atragandu-i automat atentia.
- U... unde sunt? Intreb pe un ton secatuit de puteri, uitandu-ma in ochii albastri-senini al tanarului, care ma tinea in brate si imi zambea bucuros ca mi-am revenit.
Cand vru sa raspunda, glasul lui Vincent ne facu sa ne ridicam in picioare si sa pornim spre el. Cand am ajuns in dreptul sau, raman masca vazand-o pe Genova cum statea suspendata si atasata la niste fire. Langa tubul ei am vazut unul de cliogenat si cand m-am aproiat, am crezut ca mi se reteaza picioarele de sub mine. In acel tub, inghetata, statea mama mea, imbracata cu o pijama verde si cu niste fire conectate la trupul ei plapand si fara viata. Pic ingenunchi si incep sa plang in tacere, privindu-i chipul celei care mi-a dat viata si s-a sacrificat pentru mine.
- Ce cauta aici? Intreba Zack uimit, privind cele doua tuburi din fata lui.
Imi musc buzele si ma ridic in picioare, ducandu-ma la mama mea si imi lipesc fruntea de sticla fragila si acoperita de o pelicula subtire de praf. Lacrimile mele curatau in forma de paraiase cristaline pline de regret, sticla tubului.
- Mami, raspunse-mi, o implor, tergand praful si apoi ma intorc spre Genova, ce tacea de data aceasta. Ma ai aici! Spune-mi ce vrei de la mine! Spune-mi! Strig la extracterestru si cand vreau sa ridic pumnul sa dau in tub, acesta mi-a fost oprit.
Simt o lovitura dupa gat si ma prabusesc din nou in intunericul absolut de unde m-am trezit.

- Crezi ca o putem readuce la viata? Aud vocea lui Zack pe fundal, ce ma facu sa deschid ochii si sa privesc peretele din fata mea.
- Da, fiindca laboratoarele de aici au tot ce ne trebuie pentru a aduce pe toti la viata, dar in afara de cei doi si ea, toti au suferit degradari si tesutul lor A.D.N. s-a deteliorat, il aud pe Vincen pe fundal cum ii explica ceva iubitului meu.
Ma ridic usor in fund, inca ametit si derutat despre ce am aflat. Mama! Mama era cu mine si incurand am sa o pot strange in brate si sa ii spun cat mi-a lipsit. Sa ii povestesc despre viata mea, despre mine si ea sa imi poveasteasca despre ea si tata... Imi sterg cu ciuda lacrimile si ma ridic in picioare, dar era sa pic, daca nu ma prindea un brat puternic. Imi intorc capul si raman socat sa il vad pe Angeal langa mine, in carne si oase, cum ma privea curios, iar in spatele sau, putin mai la stanga se afla Genesis, privindu-ma cu aceeasi curiozitate.
- Chiar ai ochii sai, sopti brunetul din fata mea, iar ochii sai verzi-pisicesti, ma analizau mai ceva ca la un fasciol laser.
- Dar parul l-a mostenit de la ea, concluziona roscatul - Genesis - si ochii albastri-verzui, sclipeau vesel si amuzati de expresia mea faciala de stupefiere totala.


Capitolul 18

Lucrurile deveneau din ce in ce mai complicate. Am oftat de cateva ori si m-am asezat obosit pe un scaun. Nimic nu mi se mai parea real. Eram din nou aici cu totii: eu, Vincent, Genesis, chiar si Angeal. Aveam senzatia ca sunt prins intr-un vis frumos ce in curand se va spulbera, iar eu voi ajunge din nou singur in cine stie de gaura a Shinrei.
Uitandu-ma la ei, nu-mi venea sac red ca defapt trecusera 70 de ani de cand am murit cu totii, caci pana la urma aia am facut: am murit. Si totusi, acum eram aici si faceam un plan pentru a ne distruge ucigasul. Si, ca si cum lucrurile nu erau destul de complicate, mai era si Noctis, care nu era nimeni altul decat fiul lui Cloud si al Tifei.
-Esti bine, Zack? De ce stai aici singur?
Mi-am ridicat privirea spre barbatul de langa mine care imi zambea. Angeal era exact asa cum mi-l aminteam. Si totusi nu puteam sa-l priesc prea mult drept in ochi. Eu il omorasem pana la urma…
-Nu prea, am recnoscut si m-am strambat asa cum faceam inainte. Trebuie sa recunosc ca toate astea ma cam debusoleaza. Nu stiu ce sa mai cred.
Angeal ofta, apoi se aseza langa mine.
-Ai dreptate, dar priveste totul ca pe o a doua sansa.
-Crezi ca meritam o a doua sansa? Dupa tot ce am facut…nu stiu, dar ma cam indoiesc.
-Ce am facut, Zack? Am luptat pentru libertatea noastra. Nu e nimic rau in asta…
-Libertatea e doar un ideal. Intr-o lume ca asta, ceva tot te va incatusa. M-am ridicat in picioare si am inceput sa ma plimb ca sa-mi dezamortesc muschii ce se resimteau dupa atata incordare. Nu am facut decat sa murim, am adaugat cu un ton enervate. Unul cate unu, am picat victime Shinrei. Iar unii au suferit mai mult decat altii…Privirea mi-a fugit spre Noctis ce discuta aprins cu Genesis.
-Te referi la pusti? Angeal imi urmari privirea si zambi resemnat. Imi aduce aminte de el.
-De Cloud? Da, banuiesc ca da. Pana la un punct.
-Si care e punctul ala?
-E la fel de incapatanat ca el, de hotarat si…am ezitat un moment cautand cuvantul potrivit…loial, am zis intr-un final. Mi-a salvat viata.
-Il placi, nu-I asa?
La dracu! Uitasem cat de bine ma cunoaste Angeal. Lui, nici acum, nu puteam sa-i ascund nimic.
-Da, presupun ca-l plac. Am zambit, continuand sa-l privesc pe Noctis ce inca discuta cu Genesis.
-De data asta totul va fi bine. Ce nu am putut sa facem atunci, vom face acum.
-Sau istoria se va repeta. Am oftat si am inceput sa-mi masez tamplele. Nu vreau ca el sa sufere, Angeal. E doar un pusti.
-Si tu erai doar un pusti cand toate astea au inceput. La fel si Cloud. Nici unul nu ati scapat. Ce te face sa crezi ca el are vreo sansa sa scape de destinul sau? Angeal se sprijini cu spatele de peretele rece si-si incrucisa mainile pe piept. Ochii sai ageri nu ma priveau pe mine, ci pe Noctis care gesticula si se incrunta spre Genesis.
-Asta nu e destinul sau. Il voi apara, Angeal! Nimeni nu ma va putea opri!
-Nici chiar Cloud?
Numele vechiului meu prieten m-a facut sa ma opresc. Oare Cloud m-ar fi putu opri? Oare voi putea sa-I fac fata daca ma voi intalni cu el, daca el imi va fi dusman? As putea sa iau viata tatali doar pentru a proteja fiul? Numai gandul la asa ceva ma inspaimanta, dar decizia fusese déjà luata.
-Nici el. M-am intors cu fata spre Angeal si i-am zambit. I-am promis ca il voi apara. Nu void a inapoi, indifferent cine imi va sta in cale.
Zicand acestea m-am intors pe calcaie si am intrat pe o usa laterala intr-o alta incapere. Nu mai fusesem aici, dar era intuneric si liniste si Dumnezeau sa ma ajute ca aveam nevoie de amandoua ca sa-mi pot pune gandurile in ordine. Insa nu am avut noroc. Aproape imediat am auzit usa deschizandu-se.
-Zack, esti aici?
Primul meu instinct a fost sa zic sa fiu lasat in pace, dar cand i-am auzit vocea, nu am putut decat sa zambesc in intuneric sis a-l strig.
-Da, chiar in fata.
Pasii sai nesiguri s-au apropiat de mine incet.
-Unde? Nu vad nimic pe bezna asta!
L-am prins de mana si l-am tras in jos, facandu-l sa cada in bratele mele.
-Chiar aici, i-am soptit inainte de a-i prinde buzele intr-un sarut usor ca zborul unui fluture. Noctis tresari, apoi imi cuprinse gatul cu ambele brate si se apropie si mai mult de mine, pana cand am putut sa-i simt respiratia fierbinte pe piele.
Ar fi trebuit sa ma abtin, sa-l las in pace, dar nu ma puteam controla. Vroiam sa-l simt, sa-l ating, sa ma conving ca este acolo cu mine si ca acolo va ramane pentru totdeauna. Imi era frica. Frica de planul asta nebunesc pe care il puneam la cale, de faptul ca as putea sa-l pierd si teama ca as putea sa dau gres la fel cum facusem si data trecuta.
-Zack! Vocea sa usor ragusita imi dadea fiori. Noctis isi dadu capul pe spate, lasandu-le buzelor mele destul spatiu pentru a-i cerceta gatul frumos arcuit.
Cu o mana i-am sprijinit spatele in timp ce pe cealalta am folosit-o ca sa-i desfac slitul pantalonilor. I-am mangaiat taria, apasand usor varful ce era deja umed. Noctis se agata de mine ca de un colac de salvare si imi sopti numele extaziat. L-am indemnat sa se intinda pe spate pe podeaua rece, continuand sa-i mangai locul dintre picioare care cu fiecare secunda ce trecea se umfla mai tare. Folosindu-ma de mana libera i-am dat jos pantalonii ce deja ma incomodau, apoi i-am tras si boxerii, aruncandu-i pe unde prin camera. As fi vrut sa-mi ofer mai mult timp ca sa-ldezbrac de tot si sa-l dezmierd, dar nu mai eram in stare sa astept. Si nici el nu mai era. Trupul ii tresarea la cea mai mica atingere a mea. Puteam sa-i vad ochii sclipind in intuneric ce ma urmareau atenti ca si Cuma r fi vrut sa-si imprime in memorie fiecare miscare a mea. Nu facea nimic, dar era atat de senzul incat nu stiam daca voi rezista pana la sfarsit. Cu o miscare brusca mi-am desfacut si eu pantalonii, lasandu-ma liber, apoi i-am cuprins soldurile cu mainile si l-am ridicat putin in sus.
-Imi pare rau...dar nu cred ca pot fi bland, i-am soptit inainte de a-mi face loc in interiorul sau frematand. Noctis isi arcui trupul spre mine intr-o capitulare muta. Instantaneu se stranse in jurul meu, facandu-ma sa gem de placere. M-am retras, doar pentru a-l patrunde mai adanc. Baiatul scapa cateva gemete si se ridica destul de mult incat sa se agate de mine. Mainile sale imi cuprinsera spatele si picioarele i se incolacisera in jurul taliei mele. Am continuat sa sa-l patrund la fel de repede, la fel de adanc...
-Zack...nu pot sa ma controlez, zise printre doua suspine.
-Nu trebuie sa te controlezi. Sunt aici. Indiferent ce se va intampla, voi avea grija de tine. M-am oprit si l-am sarutat apasat pe buzele intredeschise.
-Nu...te voi rani, Zack. Daca pierd controlul...
-Tu niciodata nu va vei putea rani. Ai inteles, Notis?
Nu a mai zis nimic. Doar a dat din cap. I-am zambit, apoi i-am sarutat fruntea, lasandu-mi buzele sa-si caseasca drumul spre gura lui ce ma astepta. In scurt timp am reluat miscarile. Trupul sau imi raspundea cu mai multa dezinvoltura si sinceritate decat m-as fi asteptat. Am simtit imediat cand a reununtat la control. Valul de energie m-a lovit din plin si a trecut prin mine si totusi, chiar daca ma durea, nu m-am oprit. Vroiam sa accept totul: durerea si placerea pentru ca el mi le oferea. I-am cuprins cu mana barbatia si am inceput sa i-o mangai dorind sa-l instig si mai mult. Atunci imi dadu drumul si se intinse inapoi pe spate cu ochii inchisi. Trupul i se arcui si se contract de cateva ori inainte de a-mi spune numele si de a se elibera. Cand l-am simtit cum se strange in jurul meu, mi-am dat drumul, dupa care am cazut peste pieptul sau. Am adormit in timp ce ii ascultam bataile repezi ale inimii...


Capitolul 19

M-am trezit in intuneric alaturi de Zack, mai exact in bratele sale calde, care erau un scut impotriva tuturor ce vor sa imi faca rau sau sa ne faca rau. Auzeam voci dincolo de peretii camerei, ce ma facu sa ma strecor afara din imbratisarea calda si dulce a brunetului, apoi in cea mai mare liniste m-am imbracat in hainele toate ponosite. Ii dau un mic sarut pe buzele acelea apetisante si moi, apoi ies in cea mai mare liniste, fiindca Zack avea nevoie de un somn zdravan, inainte sa plecam la lupta sinucigasa cu Shinra. Trag aer in piept si ma indrept spre camera principala, unde i-am gasit pe Genesis si Angeal vorbind in soapta, privind niste harti pe masa digitala dintre ei. Cum mi-au auzit pasi in incapere, au tacut, atintindu-si ochii spre mine, asteptand sa fac crize sau mai stiu eu ce, tipice adolescentine, cand se vorbeste despre el pe la spate.
- Noctis vino putin, spuse roscatul, facandu-mi semn spre masa, iar eu am aprobat din cap, indreptandu-ma spre el si oprindu-ma in dreptul mesei, uitandu-ma peste hartile ce se aflau acolo. Te rog eu, nu-l mai teleporta pe Zack, fiindca acest lucru poate sa ii aduca sfarsitul mai repede decat crezi...
- Genesis, imi stiu mult mai bine puterile decat tine, il intrerup rece, fiindca nu imi placea atitudina sa de sef cu toti, mai ales cu mine, ca sunt cel mai mic. Oricat de plapand as parea, atat de letal sunt, mai adaug, punandu-mi podurile pe marginea mesei si prijinindu-ma in ele, ma aplec in fata, mijindu-mi ochii parand o felina gata de atac. Capisi? Il intreb rece si ironic, iar lumina incepu sa palpaie, atregandu-le atentia.
Angeal imi spuse sa incetez, iar tonul ce il folosi, imi amintea de iubitul meu, cand imi spuse ca idioti aia de la Shinra ataca fostul magazin al parintilor mei. Trag aer in piept si imi plec privirea rusinat, facandu-l pe brunet sa inceapa sa rada foarte amuzat de reactia mea, apoi imi spuse ca aici seman foarte mult cu Zack, cand era certat de el sau de Genesis sau de Sephiron. Cand am auzit numele demonului aluia, mi-am mijit ochii, iar camera incepu sa se cutremure din temeli, facandu-ma sa ma uit in jurul meu speriat, asteptand sa apara agentii Shinrei pentru a ma captura. Aud niste pasi in spatele meu, apoi o mana ferma ma apuca de sub-brat, ridicandu-ma in picioare. Nu am avut curajul sa ma intorc cu fata spre iubitul meu, fiindca stiam, ca eu am fost cel care a zguduit camera din greseala.
- V-as ruga sa numai spuneti nimic ce ar putea sa il supere pe Noctis sau ne va aduce la stadiul de molecule fara sa vrea, le reprosa Zack pe un ton rece si de comanda, facandu-i pe cei doi barbati sa mareasca ochii si sa se uite la mine uimiti. Nu stiu daca v-ati prins sau nu, Gena Genova ce o are Noctis, nu este privita de corpul sau ca un parazit, ci face parte din el, ca si organele sale interne. De aceea el are toate puterile mortale pe care si rahatul ala de extraterestru si sunt in continua evolutie, mai adauga, apoi ma lua de mana, tragandu-ma dupa el, departe de cei doi.
Le-am aruncat o privire ingrijoratoare spre cei doi barbati, apoi mi-am lasat capul pe umarul iubitului meu, tragand aer in piept. Parca eram in antichitate, cand un grup de trei sute de razboinici s-au ridicat in potriva a unui imperiu, pentru as proteja familile si casa. Acum eram in jur de cinci persoane impotriva unei intregi organizatii, care avea o gramada de resurse...
- Unde te gandesti? Ma intreba brunetul, oprindu-se si punandu-si mainile pe umerii mei, apoi ma saruta usor pe buze.
- La noi. Cinci persoane impotriva unei intregi corporati, ca si cand ar fi un pechinez impotriva unei turme intregi de tauri si pechinezul sa fie si roscat, spun ironic si rad putin bajocoritor.
- Dar daca acel pechinez are un lup langa el, taurii se vor speria, imi sopti Zack, apoi ma saruta apasat pe buze, iar limbile noastre se intalnira cateva secunde, inainte ca eu sa rup sarutul.
- Ca sa invingi Shinra, iti mai trebuie pe cineva cu puteri ca ale... pechinezu are doi lupi cu el, nu numai unul. Trebuie sa il gasesc pe Vincen, spun vesel si surescitat, mai ales ideea care mi-a venit acum in cap.
Ii mai dau iubitului meu un mic sarut pe buze, apoi incep sa il caut pe Vincen prin complex, pentru ai spune si lui, ideea mea si sa vedem pe urma daca functioneaza.

- Tu iti dai seama la ce risc ne expunem, daca Genova nu va coopra cu noi? Ma intreba brunetul, iar ochii sai caprui-roscat ma priveau cu neincredere.
- Atunci, ne vom asuma riscul. Ce are nevoie Genova? Il intreb ranjind draceste, iar barbatul ofta, apoi incepu sa imi explice niste chesti.
Se parea ca aveam nevoie de jumatate de litru de sange de al meu si de restul se ocupa genetica. Trebuia sa ii reconstruiasca corpul extraterestrului si vor folosi o parte din A.D.N.-ul meu, fiindca celulele Genova nu erau privite ca niste corpuri straine de catre celulele mele si de aceea eu pot sa folosesc acele puteri abominabile si unice pe care le avea si aceea fiinta. Ul rog pe Vincen sa nu sufle nici un cuvant lui Zack sau altcineva, fiindca atunci ar fi iesit cu scandal. Dupa ce primesc aprobarea brunetului, ma asez pe un scaun de dentist, pregatit sa mi se ia sangele necesar pentru ideea mea nebuna si valoroasa in acelasi timp...